NEst TV Channel | Homepage

Insolvența persoanelor fizice, raport favorabil în Senat

Comentarii 🕔18.sept. 2014

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatul României a acordat raport de adoptare propunerii legislative privind insolvenţa persoanelor fizice, iniţiată de deputatul PSD, Ana Birchall.

„Iniţiativa mea legislativă privind insolvența persoanelor fizice, cunoscută şi drept legea falimentului personal, sprijină românii sufocaţi de datorii, reprezentând un ajutor real pentru cei care riscă să-și piardă agoniseala de-o viață prin executări silite” a arătat Ana Birchall în susţinerea iniţiativei legislative.

„Inițiativa mea legislativă acordă un real ajutor debitorului persoană fizică, dându-i posibilitatea să-și plătească datoria în termen de 5 ani, în baza unui plan de rambursare şi nu să fie pus în fața executărilor silite sau lichidării bunurilor. Toate procedurile judiciare, fie în fața instanţelor de judecată sau executările silite se suspendă, iar acumularea de dobânzi şi penalităţi după momentul iniţierii procedurii de insolvență se stopează și orice proceduri de executare silită nu mai pot începe. Toate actele unilaterale ale debitorului, cum ar fi împuternicirile sau mandatele acordate nu vor mai produce efecte”, a declarat Ana Birchall.
Proiectul de lege L370/2014 a primit raport de adoptare în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatului României.
„Fac apel la colegele şi colegii din Senatul României să voteze pentru adoptarea acestei inițiative legislative. Măsura reprezintă un ajutor real pentru milioanele de români sufocaţi de datoriile lunare, în special de ratele crescute la bănci. Ce vină a avut un român căruia regimul Băsescu – Boc i-a tăiat 25% din salariu, în realitate tăindu-i cu 40% veniturile şi, astfel, nu a mai putut să-şi plătească datoriile? Fac apel la sistemul bancar să înţeleagă importanţa şi necesitatea unei asemenea legi și să o susțină”, a declarat Ana Birchall.

Nu există comentarii

Nu există comentarii încă!

Scrie un comentariu

<

Informația ta din Regiunea Nord-Est!

  • NEst TV Channel LIVE

Facebook

Articole recente