Cine, când şi mai ales de ce vorbeşte?!

Iată că ne apropiem cu paşi repezi de primul tur de scrutin al acestui important exerciţiu ultra democratic de vot, şi anume alegerea preşedintelui României pentru următorii cinci ani. Sigur, nimeni nu este atât de naiv să creadă că nu va exista turul II, adică 16 noiembrie, ziua care practic va anunţa evoluţia sau involuţia prea-frumoasei noastre ţări. Am început vorbind tot de campania electorală, aceeaşi campanie anemică, cu un candidat care încă aşteaptă să scoată popcornul din cuptorul cu microunde, sau altul care preferă să arate fapte, decât să “vorbeşte” (oricum, ambele le face foarte prost), alţii care sunt preocupaţi să arate cu degetul, etc. La fel ca şi mine, probabil, majoritatea dintre dumneavoastră v-aţi săturat atât de ei, cât şi de promisiunile lor. Ce mă frapează însă este modul de abordare al campaniei electorale, de către liderii partidelor din teritoriu.

Voi vorbi mai puţin despre ce se întâmplă în ţară şi mai mult despre ce avem acum la Suceava. O luăm pe rând.

Avem un Cătălin Nechifor, şef al PSD, coleg de generaţie cu Victor Ponta, preşedinte de Consiliu Judeţean. “Campanie mai puţină, administraţie mai multă” ar putea fi o deviză pe care să o înţeleg. În definitiv, miza-i 2016 pentru Suceava, nu 2014 pentru România. Nu stă Ponta-n voturile de la Suceava. Oricum, nu ştiu exact ce crede Nechifor de campania electorală pentru prezidenţiale, dar ştiu ce cred alţii din PSD Suceava. “Cu cine să se bată?”, este o întrebare pe care am auzit-o la mai mulţi membri cu funcţie în PSD (şi se refereau la Ponta, doar nu la mine). Practic, într-un partid convins de stânga, dacă liderul a glumit că până la turul II va “păpa” popcorn, mulţi “ciumpalaci” din teritoriu au luat-o de bună şi stau cu mâinile în sân. Că doar dacă aşa a spus şefu’, aşa facem. Trebuie doar să-i anunţe cineva că a fost o glumă, mai puţin reuşită, dar a fost o glumă.

Trecem la candidatul care este vehiculat a fi pe locul doi. Klaus Iohannis, reprezentat în Suceava de Gheorghe Flutur. Să nu te superi, coane Băişanu, dar nimeni nu cred că ar putea afirma că tu îl reprezinţi, poate nici măcar matale. Revenind la liderul Flutur, acesta nu are nevoie de foarte multe cuvinte în descriere. El administraţie nu face, că a fost taxat în 2012. Campanie de ce ar face, că doar nu-i Iohannis precum Blaga, sau Băsescu, nu? Sau poate e, vom mai discuta despre asta, în alte materiale. Umblă vorba în târg că Flutur ar fi fost taxat în 2012 pentru stilul dictatorial de a conduce, că oamenii de lângă el l-au trădat. Până mai ieri, n-aş fi crezut (mă bazez în afirmaţii pe mesajul aparenţelor primit de la Flutur), însă “bomba” a venit de la senatorul Steliana Miron. Voi fi foarte sincer. La început nu aş fi crezut în doamna senator, însă a dovedit atât implicare, cât şi dorinţă de ascensiune, fapt care nu l-am văzut la alţi colegi ai domniei sale. Acum, în campania electorală, cu vizita “marelui” candidat în colegiul senatoarei, se pare că acesteia i s-a interzis să ia cuvântul. Până la urmă, cred că era mai îndreptăţită decât Klaus să vorbească (mai populară este în mod sigur), ba chiar decât Flutur, care s-a prezentat în faţa electoratului de munte cu o înfrângere cruntă, în comparaţie cu Steliana Miron. Practic, modul ăsta dictatorial de a organiza un meeting nu cred că mai ajută în epoca noastră. Au lipsit doar copiii, îmbrăcaţi la fel, defilând pe esplanada din centrul Câmpulungului… De reţinut că senatoarea Miron, cu puţină experienţă politică în spate, i-a închis gura unui lider PSD din Suceava (a se vedea Ovidiu Donţu), lucru care alţi “PNL”-işti sigur nu ar putea să-l facă.

Aş vorbi sincer şi de Partidul Liberal Reformator… ???

Să nu uităm totuşi de Partidul Mişcarea Populară, cu candidatul “ţâţos” Udrea (în multe imagini am văzut-o pe aceasta aranjându-şi sânii, motiv pentru care îmi permit să cred că o strânge sutienul). Cred că Popovici, PSD-PDL-PMP-istul a decis nici să nu vorbească, nici să nu pună nimănui pumnul în gură. Probabil, văzând sondajele, a conştientizat că o implicare în forţă în această campanie l-ar putea restricţiona să mai treacă pe la vreun alt partid (din câte mai sunt), aşa că “şade blând şi cujetă”.

E drept, mulţi ar trebui să facă la fel. Cu toate acestea, îi îndemn pe tineri, şomeri, angajaţi, bugetari, pensionari, “căpşunari”, bolnavi, etc, toţi cei cu drept de vot, să îşi exercite acest drept atât pe data de 2 noiembrie, cât şi pe data de 16 noiembrie, pentru ca regretele de mai apoi să le avem împreună, nu separat.

În definitiv, toţi vorbesc, doar când vor şi exclusiv pentru a-şi mai atrage “prostime” în ziua de vot.  Ăştia sunt, pe ei îi avem, cu ei defilăm…

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email