Când „pisica” nu-i acasă, „șoricuța” fură din casă

Polițiștii deplasați operativ la fața locului au prins în flagrant o localnică de 56 ani, care ieșea din curtea locuinței părții vătămate, având asupra sa mai multe bunuri de uz casnic.

Din investigații, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 13.30, profitând de faptul că partea vătămată nu se afla la domiciliu, autoarea a intrat în locuință, prin escaladarea unui geam și a sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 300 lei, care au fost ridicate, urmând a fi restituite părții vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email