Accidentată la finalul cursei

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 19.00, victima a ajuns în municipiul Suceava cu un microbuz din municipiul Rădăuţi, iar după ce a coborât, s-a deplasat în spatele microbuzului pentru a-şi lua bagajele, moment în care conducătorul acestuia l-a manevrat cu spatele şi a acroşat-o, proiectând-o pe carosabil.

După producerea accidentului, victima a discutat cu conducătorul auto şi i-a spus că urmează să se deplaseze în municipiul Constanţa cu un autocar, pe care îl va lua din Autogara Suceava, iar conducătorul microbuzului a condus-o până la autocar, după care acesta a plecat în cursă, spre Rădăuţi, fără a anunţa poliţia despre producerea evenimentului.

În timp ce se afla în autocarul de Constanţa, victima l-a înştiinţat pe un nepot din municipiul Suceava despre eveniment, care a sosit în autogară şi după ce a discutat cu ruda sa, a anunţat accidentul și a transportat-o pe femeie la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.

Ulterior, polițiștii au identificat și conducătorul microbuzului ca fiind un bărbat de 40 ani, din municipiul Suceava, care a declarat faptul că a manevrat microbuzul cu spatele, însă nu a atins-o pe victimă, iar la rugămintea acesteia a condus-o în autogară, la autocarul de Constanţa.

Atât conducătorul auto, cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de conducătorul microbuzului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”, ce va fi soluționat procedural.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email