DNA ia la țintă Poliția Capitalei

Potrivit procurorilor, în perioada 14 iulie – 06 august 2015, inculpatul Ababei Roberto – Ștefan, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale a Poliției Municipiului București, în mod direct și pentru sine, a primit de la doi oameni de afaceri suma totală 13.000 euro (în două tranșe 3.000 respectiv 10.000 euro) și produse alimentare, lăsându-i pe aceștia să creadă că, prin funcția deținută, are influență asupra lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracțiuni de evaziune fiscală, săvârșite de cele două persoane, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.

De asemenea, în același context, inculpatul Ababei Roberto – Ștefan le-a creat persoanelor respective impresia că are influență și asupra unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Poliției Capitalei care conduce, îndrumă și controlează activitatea serviciului anterior menționat, promițând, în mod repetat oamenilor de afaceri, că îi va determina pe funcționarii publici din cadrul D.G.P.M.B. să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activitățile cu privire la infracțiunile față de care se desfășurau cercetări.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatul Roberto Ababei va fi prezentat, joi, Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email