Bilanț DNA 2014: Ponta, solicitare-cheie pentru procurori

“Aș dori să vă rog și să vă cer sprijinul pentru a lucra împreună în viitor pentru o clarificare a legislației și practicii românești în ceea ce în acest moment văd că este pasul următor, și anume clarificarea și departajarea foarte clară între legalitate și oportunitate. Cred că dumneavoastră trebuie să sancționați — și o faceți deja cu toată asprimea — faptele de încălcare a legii. În același timp însă, oportunitatea unor decizii în administrația publică a demnitarilor trebuie să fie sancționată de către electorat. Există foarte multe blocaje, voite sau nevoite, provocate în cadrul administrației publice de această confuzie, uneori voită, alteori nevoită între legalitate și oportunitate”, a declarat Ponta.

Prim-ministrul Victor Ponta a participat, marți, la prezentarea bilanțului DNA pe anul 2014, eveniment organizat la Cercul Militar din București, la care a luat parte și președintele Klaus Iohannis.

Ponta a pledat pentru identificarea acelei legislații europene “moderne prin care fiecare demnitar sau funcționar public să știe foarte clar: dacă încalcă legea, este sancționat de către justiție. Dacă ia o decizie de oportunitate politică, este lăudat sau sancționat de către alegători”.

O confuzie precum cea invocată de premierul Ponta a fost reclamată recent de Călin Popescu Tăriceanu, în cazul Varujan Vosganian. Șeful Senatului a susținut că decizia fostului ministru al Economiei de a subvenționa prețul la gaze naturale a fost o decizie politică și nu ar trebui cercetat pentru corupție.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email