Balan: ”Este nevoie de o mai mare recunoaştere pentru corpul profesoral”

Deputatul liberal a spus că este nevoie de o mai mare recunoaştere pentru corpul profesoral, pentru munca depusă şi de sacrificiul pe care îl fac profesorii, recunoştinţă care trebuie să vină din partea elevilor, părinţilor, a oamenilor politici şi din administraţie.

„Este o obligaţie a noastră să acordăm o mai mare atenţie corpului profesoral”, a spus deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.

Liderul liberal le-a transmis celor prezenţi la ceremoniile de deschidere a anului şcolar de la cele trei unităţi de învăţământ că dintre elevii care sunt acum pe băncile şcolilor se nasc valorile de mâine ale ţării, „cei care vor conduce ţara, oameni care vor da plus valoare şi că alături de părinţi, profesorii sunt cei care contribuie la educaţia acestora”.

Ioan Balan a avut un mesaj şi pentru „bobocilor” din clasa I, transmiţându-le acestora să pornească cu speranţă, şi asta pentru fiecare zi de şcoală este ca o cărămidă care contribuie la construcţia educaţiei şi a vieţii lor. Alături de Ioan Balan, la deschiderea anului şcolar de la cele trei unităţi şcolare au fost prezenţi viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi şi consilieri locali suceveni.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email