Zi importantă pentru profesori

Amintim că la ultimele discuţii, care au avut loc la mijlocul lunii septembrie, sindicatele au cerut măriri salariale de 15%, însă guvernul le-a promis măriri de 10% cerând o amânare a discuţiilor până pe 10 octombrie.

„Guvernul ne-a prezentat oferta lor de creştere a salariilor cu 10% din luna decembrie şi plăţi anticipate pe sentinţele judecătoreşti. Noi am cerut însă să fim trataţi la fel ca medicii, ceea ce înseamnă o creştere a salariilor de 15% din luna noiembrie”, a declarat atunci Marius Nistor, preşedinte Federaţiei Sindicatelor di Educaţie (FSE) „Spiru Haret”.

De asemenea, recent, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reiterat faptul că din luna decembrie le vor fi mărite salariile profesorilor.

“Cel mai probabil de la 1 decembrie 2015 încercăm să răspundem aşteptărilor sistemului de educaţie vizavi de creşterile salariale, mai ales în condiţiile în care am asumat deja declaraţia conform căreia educaţia şi sănătatea sunt domenii prioritare ale Guvernului, fără a neglija celelalte domenii, şi acest lucru trebuie să se vadă inclusiv din perspectiva creşterii salariale. Sunt îndreptăţit să cred că după calculele pe care le vom finaliza zilele acestea va fi posibilă o creştere salarială care să pună egal între creşterile din sănătate şi cele din educaţie’‘, a a declarat Cîmpeanu.

Salariile profesorilor români, cele mai mici din Europa Salariile cadrelor didactice din România sunt cu 50% mai mici faţă de valoarea PIB-ului per capita, ceea ce plasează ţara noastră la coada clasamentului european în ceea ce priveşte salariile profesorilor, alături de Slovacia, Lituania şi Letonia, potrivit unui raport al Comisiei Europene. La polul celălalt sunt ţări dezvoltate precum Germania, Spania sau Portugalia unde valoarea salariului minim din învăţământ este de 140-150% din PIB.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email