NEst TV Channel | Homepage
Lungu vrea Steaua pe Areni Lungu vrea Steaua pe Areni

Data: 12-09-2014

Rapid CFR Suceava poate întâlni oricare echipă din Liga I în Cupa României. Echipa suceveană se va afla în urna C şi poate pica, la tragerea la sorţi de marţi, 16 septembrie, cu oricare dintre cele 18 formaţii din Liga I. Primarul Ion Lungu ar prefera Steaua.

Olărean, luat pe sus de mascați Olărean, luat pe sus de mascați

Data: 11-09-2014

Joi, 11 septembrie, primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a fost ridicat de procurorii DNA București, fiind acuzat într-un dosar în care, conform unor surse, ar fi șantajat un consilier local. Acesta a fost săltat în jurul orelor 14.00, în timpul unei ședințe de Consiliu Local.

Burse de joburi la Suceava Burse de joburi la Suceava

Data: 11-09-2014

În aceste condiții, tocmai pentru a veni în ajutorul celor care își doresc un loc de muncă, directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunțat că până la finalul lunii, se vor organiza două burse de joburi în județul Suceava, urmând ca până la sfârșitul anului să se reia și bursa pentru tinerii supuși marginalizării sociale.

Rata șomajului, în menținere Rata șomajului, în menținere

Data: 11-09-2014

Avalanșa absolvenților la ghișeele Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Suceava a reprezentat un lucru mulțumitor pentru reprezentanții instituției. Cel puțin asta ne-a declarat Mirela Adomnicăi.

„Sporul de ecran” creează dispute „Sporul de ecran” creează dispute

Data: 11-09-2014

Secretarele, contabilii şi profesorii de informatică au câștigat, la începutul anului, în instanță, banii tăiați de la plată anul trecut de către Ministerul Educaţiei. Totuși, după aproximativ 8 luni, respectivii angajați nu au văzut niciun leu. Astăzi, 11 septembrie, în cadrul Comisiei de Dialog Social, a fost dezbătută această problemă.

2,5 milioane de lei pentru UPU, de la bugetul local 2,5 milioane de lei pentru UPU, de la bugetul local

Data: 11-09-2014

Oamenii care vor sosi la Unitatea pentru Primirea Urgențelor din cadrul spitalului Sfântul Ioan cel Nou din Suceava nu vor mai fi nevoiți să aștepte la fel de mult până când li se vor acorda primul ajutor. Se intenționează extinderea perimetrului de primire a urgențelor, bugetul alocat pentru această investiție fiind de 2,5 milioane de lei, de la bugetul local.

Lungu ia parte la deschiderea anului școlar 2014-2015 Lungu ia parte la deschiderea anului școlar 2014-2015

Data: 10-09-2014

Au mai rămas doar câteva zile până la începerea noului școlar 2014-2015! Elevii mai mult sau mai puțin bucuroși se vor reîntoarce la școală după o lungă vacanță de vară, în deschiderea oficială a mai multor școli anunțându-și prezența primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

84 de mii de elevi vor beneficia de corn și lapte, în acest an școlar 84 de mii de elevi vor beneficia de corn și lapte, în acest an școlar

Data: 10-09-2014

Programul guvernamental „Cornul și laptele” continuă și în acest an școlar, astfel că 84 de mii de elevi și preșcolari din județul Suceava vor beneficia de acest pachet.

Un cinematograf modern, visul sucevenilor Un cinematograf modern, visul sucevenilor

Data: 10-09-2014

Deși Bucovina este recunoscută la nivel național ca fiind una din zonele cu cel mai mare potențial cultural, în Suceava nu există încă un cinematograf. În schimb, discuțiile și proiectele cu privire la realizarea unui cinematograf 3D sunt la ordinea zilei, în timp ce sucevenii așteaptă încă din anul 2008 ca acest vis să se materializeze.

Târgurile de animale, închise Târgurile de animale, închise

Data: 10-09-2014

Până pe 5 octombrie, toate târgurile de animale din județul Suceava vor fi închise. Decizia a fost luată de către Instituția Prefectului, ca urmare a evoluției unor focare ale bolii limbii albastre în proximitatea județului.

Suceava a oamenilor, nu a câinilor Suceava a oamenilor, nu a câinilor

Data: 10-09-2014

Contractul de asociere cu firma Diasil este punctul de plecare în misiunea de strângere a câinilor de pe străzile Sucevei, astfel că locuitorii orașului Suceava se vor putea bucura de plimbările de seară liniștiți, fără teama că în orice moment o haită de câini îi poate ataca.

Un nou apel către sucevenii datornici la Termica Un nou apel către sucevenii datornici la Termica

Data: 09-09-2014

În întâlnirea lunară cu Asociațiile de Proprietari ce a avut loc astăzi, 9 septembrie, s-a rediscutat problema termoficării și datoriile pe care locuitorii orașului Suceava le au la Termica. În momentul de față mai sunt de încasat 4 milioane de euro de la populație, sucevenii riscând să rămână fără apă caldă și căldură în calorifere la iarnă, în condițiile în care nu vor achita această sumă.

Sucevenii scapă de maidanezi Sucevenii scapă de maidanezi

Data: 09-09-2014

Campania de capturare a câinilor comunitari demarată de Diasil va începe de astăzi, 9 septembrie, cel puțin asta a declarat directorul Mihai Hostiuc. Se preconizează capturarea a 750 de câini pentru acest an, zonele prioritare în care se va acționa fiind cele de lângă școli.

Prelungirea avizului de săpătură…greșeală administrativă? Prelungirea avizului de săpătură…greșeală administrativă?

Data: 09-09-2014

Reprezentanții firmei Pfeiffer au înaintat o cerere către primarul Ion Lungu cerându-i acestuia prelungirea avizului de săpătură până la data de 24 noiembrie, o cerere de care nimeni nu își asumă răspunderea. Edilul șef speră ca această cerere să nu fie nimic altceva decât o greșeală, insistând totodată asupra faptului că lucrările la înlocuirea rețelei de transport și distribuție a agentului termic trebuie finalizate cât mai repede.

Statuia lui Petru Mușat nu va fi mutată în fața CJ anul acesta Statuia lui Petru Mușat nu va fi mutată în fața CJ anul acesta

Data: 08-09-2014

Mutarea statuii domnitorului Petru Mușat nu va fi făcută în acest an, deoarece nicio firmă nu își acoperă cheltuielile cu suma alocată de la bugetul primăriei.

Informația ta din Regiunea Nord-Est!

  • NEst TV Channel LIVE

Facebook

Articole recente