Victor Ponta, atac fără precedent la Adrian Sârbu

„Mă deranjează că ceea ce trebuie să facă orice prim-ministru responsabil de români s-a transformat, prin campania deșănțată a domnului Sârbu și a trustului său de presă, care de altfel e la fel de evazionist ca cei de la Lukoil, doar că dânsul are presă, s-a transformat într-o chestiune politică”, a spus, miercuri, Victor Ponta.

Premierul a încercat să explice comentariul cu privire la dosarul Lukoil: „În primul rând, susțin activitatea de combatere a evaziunii fiscale și de recuperare a prejudiciior și din acest punct de vedere orice companie trebuie să plătească. Doi, am fost procuror și îi întreb pe procurori. Actul de justiție penală este un act chirurgical, nu dai cu bomba nucleară, omori pe toată lumea în jur și sigur îl omori și pe cel vinovat. Mă bucur foarte tare și încurajez justiția din România ca în mod eficient și independent să îi sancționeze pe cei care fac evaziune fiscală și să recuperăm prejudiciul”, precizând că „3.500 de angajați sunt cetățeni români, 3.500 de oameni care trebuie să-și ia salariile vineri și eu de acei 3.500 de români, că lucrează la orice firmă, eu trebuie să am grijă”.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email