Ţigări de contrabandă oprite din drumul spre Londra

S-a procedat la instituirea unui filtru la intrarea în oraşul Gura Humorului, iar în jurul orei 08.14, agenţii de poliţie rutieră, aflaţi pe bulevardul Bucovina, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire al unui autocar cu remorca ataşată.

A fost identificat şi legitimat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 53 ani, din oraşul Vicovu de Sus, administratorul firmei deţinătoare a autobuzului şi remorcii sus menţionate, autobuz care transporta pasageri pe relaţia Rădăuţi-Londra.
La solicitarea poliţiştilor, s-a efectuat controlul pasagerilor şi al bagajelor. În continuare, la solicitarea agenţilor de poliţie rutieră, şoferul a deschis remorca, fiind verificate amănunţit toate bagajele, constatându-se faptul că în cinci geamantane se află mai multe pachete cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din poliţişti de la I.P.J. Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, stabilind că în cele cinci geamantane se află cantitatea totală de 2.986 pachete ţigări (59.720 bucăţi ţigarete), în valoare de 30.000 lei, având aplicate timbre fiscale de provenienţă extra comunitară.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 modificată, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a produselor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email