Târg handmade, ateliere creative și activități pentru copii la Iulius Mall

Artizanii iscusiţi din Suceava îşi dau o nouă întâlnire la parterul Iulius Mall, în perioada 10 – 12 octombrie, spre încântarea pasionaţilor de obiecte lucrate cu multă migală. Târgul de Handmade îi va întâmpina pe clienţi cu cele mai interesante creaţii: bijuterii din pietre semipreţioase, materiale textile, lemn sau piele, accesorii vestimentare şi genţi croşetate, decoraţiuni realizate prin tehnici inedite, tablouri, papioane şi multe alte piese irezistibile. Evenimentul reprezintă un prilej pentru ca artiştii handmade să îşi etaleze imaginaţia şi măiestria, iar clienţii vor putea alege obiecte unicat, pentru a le oferi cadou sau pentru a îmbogăţi propria lor garderobă.

Sâmbătă, de la ora 15.00, în zona magazinelor pentru copii se va desfăşura o nouă sesiune a atelierul de creaţie vestimentară pentru păpuşi. Fetiţele iscusite la cusut vor învăţa cum să realizeze noi piese de îmbrăcăminte pentru cele mai bune prietene ale lor. Sub îndrumarea specialiştilor, participantele vor înfrumuseţa rochiile cu paiete, mărgeluţe, bentiţe şi alte podoabe. Croitoresele amatoare pot veni însoţite cu păpuşa lor favorită sau pot cumpăra una din magazinele Iulius Mall.

Tot sâmbătă, de la ora 15.00, băieţii se vor întrece în cursele cu maşini teleghidate. În zona Food Court, pasionaţii de adrenalină vor putea participa la Mini Grand Prix-ul Iulius Mall Suceava, fiind împărţiţi pe categorii de vârstă. Cursele cu maşini în miniatură se vor desfăşura pe circuitul special amenajat, cu scopul de a desemna cel mai iscusit conducător de autovehicule din telecomandă. Primii trei clasaţi vor fi premiaţi cu maşini teleghidate, băuturi răcoritoare şi rechizite.

Duminică este o nouă zi cu surprize pentru prichindei la Iulius Mall Suceava. De la ora 16.00, în zona magazinelor pentru copiii, cei mici sunt aşteptaţi de clovnul Bobo, la o petrecere distractivă. Năzdrăvanii se vor amuza de ghiduşiile şi farsele îndrăgitului lor prieten, care s-a pregătit cu multe jocuri, concursuri şi cu surprize dulci.

im1 im2 im3

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email