Scule electrice furate dintr-o baracă asigurată cu lacăt

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că partea vătămată lucrează împreună cu o echipă de muncitori la ridicarea unui imobil, pe raza localității, iar în seara zilei de 06 noiembrie, în jurul orei 17.30, la terminarea programului, a pus sculele într-o baracă din fier, amplasată pe aceeaşi proprietate, iar uşa de acces a asigurat-o cu un lacăt.

În dimineaţa zilei următoare, la ora 07.30, partea vătămată, împreună cu echipa de muncitori, a constatat că lacătul ce asigura uşa de acces în baracă a fost forţat de persoane necunoscute, care au pătruns în interior şi au sustras mai multe scule.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email