Scenariul negru din PNL cu privire la ce se poate intampla cu Dan Sova

Liberalii s-au împotrivit unei astfel de decizii, precizând că votul a fost unul regulamentar, intepretarea lui a fost una neconstituțională.

Senatorul PNL și chestor al Senatului, Cristian Bodea, a precizat miercuri la B1 că votul din cazul Șova s-ar putea să treneze până la toamnă, când va începe noua sesiune parlamentară.

”PSD se va mobiliza foarte bine si s-ar putea sa ajungem cu cazul pana in toamna. Vor sa il reaudiem pe Dan Sova, sa mearga la comisie….Pot sa ajunga linistit, daca trag de timp, pana in toamna.

Votul a fost legal. Articolul 172 prezinta modul de interpretare. Modul in care s-a interpretat votul a fost neconstitutional. Totul tine de interpretarea votului. In aceeasi, 25 mai, Tariceanu a interpretat votul din cazul Valcov ca si hotarare de incuviintare. Nu exista (n.r.: sansa va Biroul Permanent al Senatului sa spuna NU reluarii votului). O sa vedem daca vor dori sa termine repede sau sa o duca pana in toamna.”, a precizat senatorul PNL, Cristian Bodea, intr-o interventie telefonică la B1 Tv.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email