PSD, noi acuzații la adresa lui Iohannis

În acest context, vicepreședintele PSD Gabriela Firea a transmis că Iohannis vrea să transforme DNA în agent electoral.

„Într-un acces de maximă sinceritate, dar și ipocrizie, candidatul ACL Klaus Iohannis a declarat că speră ca „DNA să facă ordine în PSD” și că de-abia așteaptă ca dosarele în care sunt implicați membri sau lideri PSD să ajungă în instanță”, a spus Gabriela Firea.

Aceasta mai transmite că declarația menționată mai sus este una ipocrită, pentru că atunci când vine vorba de „baronii” PNL și PDL, sau de colegii liberali, mai mult sau mai puțin democrați, care au probleme cu justiția, Iohannis întâmpină brusc serioase dificultăți de exprimare.

„Această declarație este una ipocrită pentru că atunci când vine vorba de „baronii” PNL și PDL, sau de colegii liberali, mai mult sau mai puțin democrați, care au probleme cu justiția, dl Iohannis întâmpină brusc serioase dificultăți de exprimare, așa că evită orice luare de poziție în legătură cu aceste subiecte. În schimb, nu are nicio reținere să se afișeze cu astfel de personaje la mitingurile electorale”, a afirmat senatorul Gabriela Firea.

Firea menționează și că Iohannis e convins că nu va câștiga alegerile, drept urmare „singura soluție pentru a câștiga alegerile ar fi ca o forță din afara politicii, în cazul nostru DNA, să intervină pentru a-i elimina din cursă adversarii”.

„În plus, în viziunea candidatului ACL, deciziile instanțelor sunt bune doar când îi vizează pe alții. Când a fost vorba de procesul său cu ANI, Klaus Werner Iohannis a declarat nonșalant că, indiferent de verdictul Înaltei Curți, candidatura sa merge înainte.

Iar sinceritatea acestei declarații rezidă din convingerea intimă a dlui Iohannis și a colegilor săi că nu are nicio șansă să-l învingă la vot pe Victor Ponta, așa că singura soluție pentru a câștiga alegerile ar fi ca o forță din afara politicii, în cazul nostru DNA, să intervină pentru a-i elimina din cursă adversarii. Ori, din fericire pentru democrație, așa ceva nu se va întâmpla. Dl Iohannis are, din nou, ghinion!”, se arată în comunicatul vicepreședintelui PSD Gabriela Firea.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email