Proiect dedicat grupurilor vulnerabile

AntetAsociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina organizează a doua întâlnire de lucru a Grupului de lucru creat în cadrul proiectului ”ACCES PLUS – pentru o piață a muncii incluzivă”, proiect cofinanțat din Fondul Social European Contract nr. POSDRU/165/6.2/S/141673 care se adresează în special tinerilor peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, persoanelor cu dizabilități și persoanelor de etnie romă.

În proiect Grupul de Lucru are ca obiectiv să reunească profesioniști provenind din organizații relevante din mediul privat și public pentru a susține îmbunătățirea abordării în activitatea desfășurată cu sau pentru persoanele vulnerabile și familiile acestora.

La eveniment vor participa angajatori din județul Suceava, reprezentanți ai AJOFM Suceava, DGASPC Suceava, ITM Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Instituția Prefectului Județul Suceava și se vor aborda aspecte legate de angajarea persoanelor care fac parte din grupurile vulnerabile vizate de proiect, dificultățile întâmpinate la angajare, pași și măsuri de urmat în vederea incluziunii pe piața muncii a acestor persoane.

subsol proiect sanda

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email