Prima promisiune majoră neonorată de Klaus Iohannis

klaus-iohannis1-800x450

În momentul în care numele fostului lider PSD, Dan Mihalache, a apărut pe lista de consilieri ai lui Klaus Iohannis, mai mulți reprezentanți ai societății civile au reacționat extrem de dur , solicitându-i candidatului PNL să nu îl numească pe fostul apropiat al binomului Iliescu- Năstase consilier prezidențial.

”Tocmai pentru că aţi generat atâtea speranţe, am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu ați dat nici o dezmințire în privința lor. Desigur, nu ne-am închipuit nici o clipă că echipa care vă va însoţi la Cotroceni va fi lipsită de orice culoare politică. Suntem totuşi uimiți și îngrijoraţi că v-ați oprit, pentru funcția de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil.

De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează „perioada Năstase” virând apoi către Crin Antonescu, trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, și până la felul în care se exprimă domnia sa („jigodie frustrată”, „mai du-te și tu în mă-ta”, „mai caută pe goagăl”) e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune și despre ceilalți consilieri ce par a fi fost nominalizați.

Domnule Johannis, nu sunteţi produsul jocurilor de culise din politica românească, aşa încât nu lăsaţi jocurile de culise să infesteze instituţia pe care o veţi reprezenta. Vă bucuraţi de un mare capital de simpatie, care cântăreşte mult mai mult decât o reţea de aranjamente. Purtaţi răspunderea încrederii care v-a fost acordată şi aveţi şansa de a reforma România. Vă dorim să n-o rataţi sub presiunea unor interese de care sunteţi străin”, transmiteau un număr de 27 de intelectuali către Klaus Iohannis.

Răspunsul lui Iohannis pentru grupul de intelectuali de la Revista 22a venit atunci prompt.

„Multumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisa pe care mi-a adresat-o in numele unui grup de intelectuali. Ii asigur pe semnatarii ei ca raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romanii din tara si din strainatate. Acest lucru se va reflecta in toate deciziile mele, inclusiv in privinta echipei de consilieri”, se arata in comentariul postat pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.

Totuși, Dan Mihalache a ajuns consilier prezidențial, urmând chiar să fie șeful cancelariei de la Cotroceni în mandatul lui Klaus Iohannis. Cam așa a înteles Klaus Iohannis să își respecte angajamentele luate în fața electoratului că va face o altfel de politică.

Cine este Dan Mihalache

Mihalache este un cunoscut traseist politic, care s-a pronunţat public pentru desfiinţarea ANI, dar a fost un om foarte apropiat de preşedintele ales pe timpul campaniei electorale.

În urmă cu cinci ani, Dan Mihalache a părăsit rândurile PSD şi a mers alături de Crin Antonescu pentru a deveni director de comunicare şi strategie al campaniei acestuia. În mai 2011, Mihalache a ocupat şi prima sa funcţie în PNL, cea de secretar general adjunct al partidului condus de Antonescu.

Agenția Națională de Integritate anunța, în noiembrie 2012, că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului la acea dată.

Dan Mihalache declara atunci că îl va da în judecată pe șeful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula „această jigodie frustrată”. Mihalache a mai spus atunci că „Dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără”.

De altfel, într-un interviu acordat cotidianului România Liberă în luna mai 2012, Dan Mihalache declara că „trebuie operate corecţii in privinţa funcţionării DNA şi ANI”.

Mihalache a avut probleme şi cu jurnaliştii. Întrebat de Sorina Matei dacă Antonescu îşi dă demisia sau nu, acesta a avut un răspuns cel puţin inadecvat: „Ia mai du-te şi tu în mă-ta dacă ai curiozităţi din astea. Uită numărul meu de telefon”.

Vestea că Dan Mihalache va fi şeful cancelariei lui Iohannis se pare că i-a enervat la culme pe foarte mulţi oameni, aceştia transmiţându-i sute de mesaje noului preşedinte, pe pagina acestuia de Facebook, în care îi cer să renunţe la alegerea fostului pesedist în echipa sa.

”Dle președinte, vă rog să nu-l acceptați ca și șef al cancelariei prezidențiale pe Dan Mihalache. Este de notorietate poziţia sa de acum 2 ani prin care SFIDA parteneriatul strategic cu SUA”, scrie Stoian Daniel.

Un alt susținător, Aurel Sibiceanu, îl roagă pe Klaus Iohannis să își aleagă oameni mai potriviți pentru cancelarie.

”O declaraţie a lui Dan Mihalache, despre care se zvoneşte că l-aţi ales şef al Cancelariei: „Parteneriatul strategic România-SUA mă lasă rece.” Sper, totuşi, că vă veţi alege oameni potriviţi pentru sfetnici şi Cancelarie. Susţineţi înviorarea societăţii civile şi vă vom sta alături”, spune acesta.

”Trist că numiți ca șef al cancelariei prezidențiale un om precum Dan Mihalache. Înțeleg că v-a fost alături și trebuia să îl răsplătiți, dar totuși consilierii trebuie să aibă expertiza necesară pe anumite domenii. Deciziile pe care le veți lua ca președinte vor fi influențate de ei. Puteați pune alt om, că aveți de unde alege”, a mai scis o susținătoare a lui Iohannis pe pagina de socializare de Facebook.

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email