Ponta vrea să îl lase pe Băsescu cu o pensie mai mică

„Depinde de Traian Băsescu, dacă ne dă ocazia”, a declarat premierul întrebat dacă forţele politice pe care le reprezintă iau în calcul o suspendare a lui Traian Băsescu din funcţie la finalul mandatului.

Întrebat ce ar trebui să facă actualul şef al statului pentru a risca o nouă suspendare, Ponta a spus: “Să încalce Constituţia grav, că de încălcat, aşa un pic, o încalcă în fiecare zi când face campanie electorală”.

“Cred că ar fi drept faţă de oameni ca aşa cum domnul Băsescu, cu domnul Predoiu, cu doamna Anastase, cu Blaga, cu toată gaşca, le-au tăiat pensia la oameni să i-o tăiem şi noi puţin. Cred că aşa ar fi drept”, a spus premierul.

Întrebat dacă legal, în urma suspendării din funcţia de şef al statului, Băsescu şi-ar pierde din pensie, Ponta a spus: “Din câte ştiu trebuie să ai mandat complet pentru pensie”. “M-am gândit cum ar fi drept. Nu ştiu dacă se va întâmpla sau nu acest lucru. Şi acum până-n 16 noiembrie vreau să încerc să mă concentrez pe proiectul meu de preşedinte şi, dacă putem să evităm crize politice, aş vrea să le evit. (…)Dacă poate fi evitată o criză politică pe final de mandat, eu o voi evita, dar nu înseamnă că Traian Băsescu poate să facă chiar orice îi trece prin cap.(…)Atacul său la Justiţie după ce a fost arestat fratele şi atacul la Serviciile de informaţii doar pentru că a fost fotografiată doamna Udrea la Paris mi se par gesturi extrem de iresponsabile”.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email