Polițiștii suceveni, câștigători ai Cupei IPA la minifotbal

La competiţie au participat opt echipe care anterior câştigaseră etapele zonale, respectiv IPA Călăraşi, IPA Satu-Mare, IPA Bihor, IPA Bucureşti, IPA Suceava, IPA Dolj, IPA Prahova şi IPA Mureş.

Etapa finală s-a disputat în sistem eliminatoriu, echipa Regiunii 1 Suceava a susţinut primul meci cu colegii de la IPA Satu-Mare, meciul fiind câştigat cu scorul de 1-0. Astfel, echipa poliţiştilor suceveni a devenit campioană la minifotbal.

Pentru a ajunge în finală s-a depăşit echipa IPA Bihor cu scorul de 4-0, finala jucând-o cu cei de la IPA Dolj. După o primă repriză albă, sucevenii au reuşit să-și depăşească adversarul, câştigând finala cu scorul de 3-0.

Echipa Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 1 Suceava a fost formată din agent principal Afloarei Alexandru, agent principal Lucaciu Andrei, agent şef Rusu Radu, agent principal Apostol Marian, agent principal Grădinariu Sergiu, plutonier  Ungureanu Adrian – ISU Suceava, subcomisar Poenari Florin, comisar Andreica Răzvan, Burlacu Lucian şi Răzlog Petru, ultimii doi fiind membri simpatizanţi. Delegaţia a fost condusă de comisar Jucan Petru, vice-preşedinte al  Regiunii 1 Suceava şi căpitanul echipei Comisar Răzvan Andreica.

Suceveanul Andrei Lucaciu a fost desemnat cel mai bun portar al Turneului. La propunerea Secţiei Naţionale, se va organiza Supercupa Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, urmând ca cei de la IPA Suceava să întâlnească, la o dată ce va fi stabilită ulterior, echipa Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti, câştigătoarea Campionatului M.A.I.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email