Patriarhul Daniel consideră că este un mare dar pentru popor nașterea copiilor

„În această zi a Nașterii Maicii Domnului ne gândim la toate familiile care au copii și la cele care doresc să aibă copii și nu au. Este un mare dar pentru un popor nașterea de copii. Multe sate din România au îmbătrânit pentru că tinerii au plecat în străinătate și dau naștere copiilor în Italia, Spania și în alte părți, iar populația din țara noastră scade pe zi ce trece.

De aceea, Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este un moment potrivit prin care noi cerem ca cei ce au copii să aibă și mai mulți, cei care nu au să se roage să aibă copii pentru că sunt o mare binecuvântare pentru poporul român”, a spus întâistătătorul BOR, în cuvântul de învățătură rostit la Catedrala Patriarhală, după slujba Sfintei Liturghii, la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.

Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, înaltul ierarh ortodox le-a vorbit credincioșilor despre importanța și ajutorul Maicii Domnului și a apreciat că aceasta este izvor de binecuvântare.

„Maica Domnului este izvor de binecuvântare prin rugăciunile ei pentru că ea aduce harul Preasfintei Treimi în Biserică și îl dăruiește oamenilor sub formă de milostivire, de ajutorare. Ea este ocrotitoarea fecioarelor pentru că a rămas Pururea Fecioară. Este ocrotitoare a mamelor pentru că a născut pe Fiul ei Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Este ocrotitoarea clerului pentru că Hristos Domnul este Marele Preot.

Este ocrotitoare însă mai ales a celor săraci, a celor necăjiți, a celor care se află în necazuri. Așa cum se spune în cărțile noastre de cult, Maica Domnului este iubire cu smerenie pentru cei pe care nu-i mai iubește nimeni și ea este deci izvor de speranță”, a spus patriarhul Daniel, în fața sutelor de credincioși prezenți pe Colina Bucuriei cu prilejul aceste mari sărbători.

Credincioșii ortodocși și catolici au prăznuit luni Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, așa cum este numită în popor prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau ironizați și batjocoriți de oameni, lipsa urmașilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuși, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunțat la viața lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa.

Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale și că va fi un „vas ales lui Dumnezeu” (Luca 1, 4-23).

sursa: agerpres.ro

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email