NOUL COD FISCAL. Principalele teme fiscale ale momentului

În plus, reprezentanţii PwC au prezentat cele mai importante 10 teme fiscale care vor influența semnificativ mediul de afaceri și vor marca evoluția economiei românești în următoarea perioadă. Cele 10 teme fiscale sunt:

  1. – Reconsiderarea modului de organizare a grupurilor de companii şi gestionarea cash-flowului la nivelul acționariatului prin introducerea cotei reduse de 5% pentru impozitul pe dividende începând cu 1 ianuarie 2016;
  2. – Îmbunătățirea fluxului de numerar şi încurajarea consumului prin reducerea, simplificarea şi diversificarea cotelor de TVA şi, în același timp, reducerea costurilor si a poverii administrative prin eliminarea accizelor nearmonizate;
  3. – Statuarea principiului că jurisprudența europeană în materie fiscală se aplică în mod direct la nivel național, iar daca legislația națională este mai puțin restrictivă, trebuie să se recunoască dreptul contribuabilului de a beneficia de aceasta;
  4. – Atragerea în România a cât mai multor companii de tip holding prin recalificarea companiilor străine ca fiind impozitate în România dacă locul conducerii efective a acestor companii este în România (corelat şi cu reducerea impozitului pe dividende);
  5. – Reducerea costurilor aferente fluxului de numerar prin simplificarea procedurii privind grupul unic fiscal;
  6. – Reducerea perioadei de timp în care companiile pot beneficia de recuperarea TVA în cazul clienților aflați în insolvență;
  7. – Tendința de uniformizare a bazei de impunere a persoanelor fizice, indiferent de sursa de venit, corelat şi cu noua metodologie de inspecție asupra persoanelor fizice;
  8. – Schimbarea metodologiei de control în ceea ce priveste inspecțiile fiscale și a modului de administrare a marilor contribuabili;
  9. – Recent introdusa aministie fiscală este o măsură care încurajează conformarea voluntară;
  10. – Măsuri introduse in codul de procedura fiscală precum penalitatea de nedeclarare, ar trebui însoțite şi de alte măsuri pentru stimularea conformării, cum ar fi declararea voluntară, similar sistemului anglo-saxon;

 

„Într-un climat internaţional în continuă schimbare din punct de vedere fiscal, adoptarea noului Cod Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală pune România într-o situaţie favorabilă. După cum ştim, un rol important în economie îl joacă aşteptările consumatorilor şi agenţilor economici. Având în faţă perspectiva unei relaxări fiscale treptate, România va deveni mai atractivă în ochii investitorilor”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

„Suntem în faţa unui nou început din punct de vedere fiscal, însă măsurile fiscale singure nu sunt suficiente pentru a repune România în mod durabil pe o traiectorie de creştere. Va fi totodată nevoie de continuarea reformelor structurale şi de accelerarea investiţiilor în infrastructură pentru a putea construi economia performantă pe care ne-o dorim cu toţii”, a conchis Mihaela Mitroi.

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email