Noua Lege a Educației strică vacanța elevilor!

Această prevedere a stârnit nemulțumire în rândul unor părinți și a elevilor, care prezintă mai multe contra-argumente.

Unul dintre argumente este faptul că elevii vor urâ școala și mai mult, îi vor îndepărta de dorința de a-și revedea profesorii și învățătorii.

Alt argument este că noua dată de începere a anului școlar va afecta negativ turismul românesc. De exemplu, sezonul estival durează aproximativ 4 luni, începând cu 2016 va dura și mai puțin ceea ar putea să-i forțeze pe antreprenorii din turism să încalce legea pentru a nu pune lacăt afacerilor.

Pe de altă parte, părintii se vor înghesui să își ia concediu doar în intervalul 15 iunie – 1 septembrie. Patronii firmelor private vor fi nevoiți să nu permită toate concediile în această perioadă pentru ca activitatea să nu fie afectată.

Un alt argument este exemplul copiilor din medul rural. Este posibil ca aceștia să muncească în această perioadă, ajutându-și părinții și bunicii, și să nu fie lăsați la școală.

O altă problemă ar fi vremea. La începutul lui septembrie încă mai este caniculă, experiența ultimilor ani este o dovada în acest sens. Astfel, orele de sport le pot dăuna copiilor.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email