Ministrul Economiei, anunţ privind greva minerilor

”Acolo sunt două exploatări de subteran, una a statului și una privată. Cea privată, în care sunt minerii blocați este în procedură de faliment și nu are licență de exploatare. Statul poate interveni pe baza unor hârtii, ei trebuie să îndeplinească unele cerințe legale, pe care, din câte sunt informat, nu le îndeplinesc”, a explicat Mihai Tudose.

Ministrul a precizat că reprezentanți ai ministerului s-au deplasat săptămâna trecută în zonă și ulterior s-au trezit cu plângeri penale pe numele lor din partea administratorului sociteății, pe motiv că ar fi încălcat o proprietate privată.

”Au fost reprezentanții ministerului săptămâna trecută și au primit din partea directoarei, s-a facut plângere penală pentru că au intrat pe proprietatea lor. Oamenii sunt anternați într-un joc periculos care nu este al lor. Se înceracă prin forță intrarea în legalitate cu o activitate care nu a fost în regulă. Secretarul de stat Maricel Popa, de la minister, cu domnul prefect, cu corpul de control al ministerului au fost acolo”, a spus Tudose.

”Inclusiv mina de stat este o insula într-o proprietate privată. Sunt plângeri făcute la toate instanțele competente pe acest domeniu. Din punctul de vedere al ministerului, noi suntem parte păgubită. Faptul că alocat infrestructura statului la privat, nu a autorizat nimeni, sunt făcute de fosta directoare. Nu a semnat nimeni din minister. Nu a făcut niciun fel de informare, au fost consfințite din 2005 încoace. Acum, când încercăm să facem lumină în acestă zonă, vedeți ce se întâmplă. Din actele contabile rezultă că o galerie de mină și calea ferată a fost extarnalizată, a se citi vândută, cu valoare zero. S-au făcut plângeri penale, s-au făcut percheziții, s-au ridicat documente. La minister există o celulă de criză. Nu avem corespondeță cu doamna pentru că nu poate să își aume ceva în scris, probabil”, a mai precizat ministrul Economiei.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email