Ludovic Orban, mărturisire incredibilă din seara câștigării prezidențialelor: ”Vă fac o confidență”

 

ludovic-orban-suparat-800x496

”Eu pot să vă spun aşa, să vă fac o confidenţă, că văzând câteva figuri care au apărut în Modrogan, am preferat să plec de la Modrogan 1, să nu mai asist până la final la numărarea votului, că era evident că am obţinut victoria. Şi m-am dus în Piaţa Universităţii, unde m-am simţit mult mai bine cu oamenii de acolo”, a punctat liberalul.

Reamintim faptul că în seara alegerilor prezidențiale, după aflarea rezultatelor, la sediul PDL din strada Modrogan și-au făcut apariția mai multe personaje controversate, printre care îi amintim pe Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, Lucian Duță, fostul director al Casei de Sănate, în jurul căruia există numeroase scandaluri legate de cheltuirea banilor publici sau Adriean Videanu, anchetat de procurorii DIICOT.

În cadrul aceleiași emisiuni, Orban a vorbit și de fuziunea PNL-PDL, precizând că este imposibil să fie realizată peste noapte.

”Sigur, suntem o fuziune rezultată din două partide, care au avut de-a lungul timpului şi apropieri şi despărţiri. În ultimii 7 ani de zile, până după alegerile europarlamentare, au fost pe poziţii de beligeranţă. E o fuziune care va fi o fuziune care nu se poate face de azi pe mâine, în care va exista o competiţie şi între indivizi, şi între valori, inclusiv în plan doctrinar. Ceea ce vreau să spun e că timpul va realiza… în timp se va realiza o selecţie şi veţi vedea cum din ce în ce mai puţine figuri care au fost legate de măsurile impopulare ale guvernării Boc sau de anumite acţiuni publice care au înregistrat oprobiul public, o să facă paşi înapoi”, a explicat Ludovic Orban.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email