Lovit în cap de o creangă în timpul serviciului

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 09.00, bărbatul se afla în locul numit „Pârâu Fântânele” de pe raza Cantonului Silvic Boicu din cadrul Ocolului Silvic Mălini, iar după ce a doborât un arbore, o creangă din coronamentul unui alt arbore s-a rupt, lovindu-l în zona capului.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate.

Administratorul societăţii din Mălini a declarat faptul că victima este angajatul societăţii, ce are ca obiect de activitate exploatarea de material lemnos.

Despre incident a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email