KLAUS IOHANNIS, CASĂ de 1 milion jumătate de euro. Aparține unuia dintre apropiații lui TRAIAN BĂSESCU

Fotografii în care Klaus Iohannis este surprins atât în clădirea respectivă, cât şi la ieşire, au fost prezentate la Sinteza Zilei.

“Domnul Iohannis iese dintr-un bloc superb din Primăverii, un imobil care aparţine unui domn, sponsor oficial al campaniei Elenei Băsescu şi un apropiat al anturajului lui Traian Băsescu. Îl vedeţi în interiorul imobilului pe domnul Iohannis, oarecum mai lejer, fără un sacou, fără nimic, deschide geamul, cred că e chiar uşa de la balcon”, a spus Mihai Gâdea.

Imobilul în care a fost surprins Klaus Iohannis aparţine unei firme controlate de Emil Oprea. Apropiatul familiei prezidenţiale este şi coproprietarul unui restaurant de pe malul lacului Herăstrău.

Clădirea din Primăverii costă aproximativ un milion şi jumătate de euro

“Pe site-urile de specialitate este catalogat drept cel mai luxos bloc din Bucuresti şi acolo a ales domnul Iohannis, în modestia specifică unui candidat la prezidenţiale să locuiască. Poate îi plăteşte cineva chirie”, a spus Oana Stancu.

“Măcar să păstrezi nişte aparenţe de normalitate. Adică, tu cine eşti? Eu sunt Iohannis. Şi ce vrei tu de fapt? Să ajung preşedintele României. Cum e România asta? O ţară cu foarte mulţi oameni  foarte necăjiţi. Nu te duci, domnule, să stai în cel mai luxos cartier din Bucureşti”, a spus  Dana Grecu.
Facebook
WhatsApp
Twitter
Email