Cel puțin asta spun oamenii care i-au urmărit ambele dezbateri. Însă a nu se înțelege greșit. Premiul de excelență îi este acordat în funcție de prima dezbatere, când a pierdut detașat în fața candidatului Victor Ponta.
Cu o urmă ștearsă de pregătire pentru emisiune, Klaus Iohannis a crezut că va da lovitura, însă a încasat din nou, în fiecare rundă, suficient cât să fie trimis sub podea, adică sub scorul scos în primul tur de scrutin. Nu m-au surprins nici oamenii absolut convinși să voteze cu Iohannis, însă după ce i-au văzut reprezentația să afirme faptul că nu pot vota un asemenea președinte. Un președinte care a spus de cel puțin 30 de ori într-un timp relativ scurt: „haideți să convocăm Parlamentul și să respingem legea amnistiei”, în condițiile în care prim-ministrul Victor Ponta a afirmat încă de prima dată că grupul PSD va vota pentru respingerea acestei legi.
Mai mult, în calitatea sa de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Iohannis nu a spus nicio secundă că le va cere demisia parlamentarilor care au probleme cu lege, pentru a putea fi judecaţi. Ba mai mult, nici celor care nu sunt parlamentari, dar sunt condamnaţi de instanţele de judecată nu le va cere demisia, tocmai pentru că Iohannis a preluat metehnele politicii româneşti, aceea în care unii se îmbogăţesc, fură, mint, iar nimeni nu se poate atinge de ei. În acelaşi timp, românii, adică proştii, din punctul lor de vedere, sunt cei cărora le bate vântul în buzunare.
Cel mai probabil, ce nu a înţeles Iohannis este faptul că românii nu au nevoie de un neamţ monosilabic să le conducă ţara, românii au nevoie de un om care le poate oferi o creştere economică, alături de un partid care este dispus să accepte şi alte păreri, românii au nevoie de lideri care să se poată exprima liber într-o conversaţie, românii au nevoie de lideri care au curajul să ceară unui infractor, chiar şi prieten, să îşi dea demisia pentru a putea fi judecat. Noi, românii, avem nevoie de oameni care să schimbe mentalităţi, nu de găşti care să schimbe partide. Noi, românii, avem de nevoie de o imagine curată a liderilor noştri, nu de o falsă impresie de naţionalitate, care ar putea face lucrurile să meargă ceas.
În definitiv, haideţi să recunoaştem… niciunuia dintre noi nu ne plac liderii monosilabici, cei care nu au nimic de spus. Oricum, felicitări staff-ului de campanie a lui Iohannis pentru găselniţa extraordinară cu: „Iohannis nu vorbeşte bine, dar el trebuie să facă, nu să vorbească. Iar românii sunt sătui de oameni care vorbesc, dar nu fac”. Perfect adevărat, însă vă rog să vi-l imaginaţi pe Iohannis într-o vizită la Casa Albă, spre exemplu. Cum ar fi văzută România, dacă reprezentantul ei nu ar ştii să o prezinte câtuşi de puţin. Sau cum s-ar simţi un şef al oricărui stat din Europa într-o întâlnire cu Iohannis care se uită pe pereţi şi răspunde la ce vrea el, mai puţin la întrebările interlocutorului?
Iohannis, monosilabicul din fruntea PNL, devansat de mulţi, până şi de Băişanu de la Suceava, sau Ţurcanu de la Botoşani, nu a reuşit să mă convingă, ba chiar m-a ţinut cu greu în faţa televizorului. Însă celor care le-a plăcut, nu pot decât să îi întreb dacă l-ar mai urmări şi după campanie?!