Iohannis îndeamnă electoratul să-l voteze pe Ponta

În ciuda așteptărilor, Iohannis a fost făcut knock-out de Ponta, pedeliștii așteptându-se să reziste măcar o rundă în plus. Haideți să o luăm cu începutul. Victor Ponta a lansat invitațiile pentru patru dezbateri publice între contracandidați încă din prima zi a campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin. Iohannis a refuzat din start, căutând soluții, printre care cea de a se ascunde în spatele „tăticului” Băsescu, adică la Cotroceni. În cele din urmă, cu 45 de minute înainte de emisiunea de la Realitatea TV de la ora 20:00, acesta și-a anunțat prezența, dând peste cap inclusiv planurile moderatorilor. Trecând peste decizia luată în pripă de candidatul dreptei, emisiunea a avut loc, însă total în dezavantajul „neamțului”.

Discuțiile lansate de jurnaliști l-au prins total nepregătit pe Klaus Iohannis, care cel mai probabil se aștepta la o serie de palavre despre orice altceva, decât despre cum se conduce o țară. Dacă după 14 ani de administrație locală, și nu pe un scaun de consilier, ci pe un fotoliu de primar, Iohannis nu știe care sunt pensiile în România, nu știe formulele de calcul economice pentru buget, atunci ne întrebăm ce caută în această luptă, din care poate ieși extrem de șifonat?

Strigau toți din gașca Iohannis că Ponta a venit cu fițuici, că a citit răspunsurile. Nu strigau însă că Ponta știe cifre exacte, știe economie, drept, formule de calcul, că Ponta conduce Guvernul de 2 ani și o face bine, că Ponta este pregătit să preia frâiele unei țări falimentate de oamenii lui Băsescu și Iohannis și să o mâne pe un trend ascendent… Ponta a venit pregătit pentru că are ce spune, are ce arăta, are soluții… Iohannis în schimb, Iohannis spune că are soluții, dar nu ni le-a dat, Iohannis spune că se poate, dar nu a demonstrat, Iohannis spune că echipa lui este cea mai bună, dar echipa lui este cea care a furat România.

Iohannis nici măcar nu a reușit să vorbească despre el sau planul lui în cele două minute acordate în timpul emisiunii, pe când Ponta nu a reușit să spună tot, motiv pentru care a rămas în continuare în platoul televiziunii. Cu toate acestea, Iohannis a făcut aseară cel mai demn gest posibil făcut vreodată în România. A încheiat emisiunea spunând: „Votați schimbarea”! Iar schimbarea este Victor Ponta. După 10 ani de regim PDL și Băsescu, schimbarea vine acum odată cu Victor Ponta. Practic, Iohannis și-a îndrumat electoratul să voteze pe data de 16 noiembrie Victor Ponta PREȘEDINTE.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email