EXCLUSIV Șeful celei mai performante organizații a PSD la prezidențiale dezvăluie cine ar trebui să conducă partidul în perioada următoare

ponta-psd

Întrebat de posibilitatea ca social- democratul Cătălin Ivan să preia șefia partidului la Congresul de anul viitor, senatorul Nicolae Bădălău a precizat că europarlamentarul nu este în niciun fel îndreptățit să revendice conducerea PSD, după ce ”a fost umilit la alegerile prezidențiale, în sectorul 1”.

„Eu cred că sunt foarte multe supărări în partidul acesta în acest moment pentru că noi avem un proiect pe care eu l-am prezentat la nivel de județ și în care am crezut și oamenii au crezut. Nu uitați că am avut un vot de aproximativ 69%. Primul pe țară. 69% este un vot ireal. Și totuși nu am frustrările astea. Nu am ieșit în presă să spun de ce Cătălin Ivan a avut 20%, a fost umilit acolo. Eu consider că trebuie o discuție la interiorul partidului făcută în cadrul conducerii care să analizeze activitatea președințlor. Nu pot eu să mă ridic de la Giurgiu și să zic: vreau să fiu președinte pentru că am ieșit primul. Acum el poate vrea să fie președinte că a ieșit ultimul. Nu poți să pui un europarlamentar care vine o dată la trei luni în România președinte. El nu are timp (n.r.: referindu-se la Cătălin Ivan)„, a declarat Nicolae Bădălău pentru PSnews.ro.

Liderul PSD Giurgiu și-a exprimat susținerea pentru actualul lider al PSD, Victor Ponta, pe care îl consideră un politician „care nu a spus tot ce avea de spus în politica din România.”

„Victor Ponta are 42 de ani. Este un politician tânăr. Eu am avut incredere in proiectul acesta, dar eu consider că Victor Ponta nu a spus tot ce avea de spus în politica din România. Victor Ponta trebuie să rămână, să își continue activitatea. Nu poate renunța Victor Ponta la noi și noi nu putem renunța la Victor Ponta. Partidul trebuie să meargă înainte și să facă o analiză corectă fără care nu poate merge mai departe. O analiză vis-a-vis de organizare nu poate fi făcută de presă”, este de părere liderul PSD.

De asemenea, Nicolae Bădălău i-a luat apărarea și președintelui executiv Liviu Dragnea, pe care l-a caracterizat drept „unul dintre politicienii cu cea mai mare maturitate în momentul acesta”, precizând că ar trebui să continue în tandem cu Ponta la șefia PSD.

„Eu constat că campania condusa de Liviu Dagnea pentru mine, la județul meu, am respectat campania si am facut 69%. Pentru mine omul sau ceea ce el a făcut am avut castig. Ce pot sa zic? Sa plece Dragnea? Cand eu consider ca el este foarte bun. (…) Dragnea, pentru modul în care a decis să facem campanie, a fost foarte bun și s-a văzut asta la Giurgiu, unde am luat cel mai bun scor din țară. De ce jumătate din județe au câștigat cu aceeași campanie impusă de Dragnea, iar cealaltă jumătate a pierdut? Dragnea este unul dintre politicienii cu cea mai mare maturitate în momentul acesta, cu cea mai mare experiență în campanie electorală. Modalitatea de a arunca oamenii la coș este o modalitate greșită”, a conchis liderul PSD Giurgiu.

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email