Distrugători identificați de polițiști

Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi între cetăţeanul italian si persoana vătămată, primul dintre ei s-a deplasat împreună cu ceilalţi doi bărbaţi la blocul unde femeia de 45 de ani deţine o garsonieră. Astfel, bărbatul de 32 de ani a aşezat pe peretele exterior o scară telescopică, urcând până în dreptul geamului locuinţei, iar în împrejurări necunoscute până în acest moment, pe fondul acumulărilor de gaze din interior provenite de la butelia aragazului, s-a declanşat explozia care a condus la distrugerea în totalitate a locuinţei şi a bunurilor existente.

Acesta a suferit arsuri, dar cu ajutorul celorlalţi doi a părăsit zona, plecând toţi trei în direcţia Bucureşti. Datorită stării grave în care se afla bărbatul de 32 de ani, victima a fost internată la un spital de specialitate, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. Întrucât starea victimei s-a agravat, aceasta a decedat după câteva ore. Cu ocazia internării, bărbatul de 32 de ani, a prezentat altă situaţie de fapt decât cea reală.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a motivului prezenţei celor trei la locuinţa persoanei vătămate în momentul producerii incendiului, în cauză fiind înregistrat dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email