”Creatori pentru Viitor”

Datorită susținerii partenerului principal al acestui proiect – Kaufland România, precum și a altor sponsori privați, participarea liceenilor care au fost selectați în proiect va fi gratuită. “Dorim să-i recompensăm la cel mai înalt nivel pe acești elevi cu performanțe remarcabile, pentru că ei sunt acei tineri care, dacă vor alege să trăiască în România, vor avea o contribuţie importanta la dezvoltarea acestei țări. Ne bucurăm de implicarea Kaufland România, a altor sponsori din zona corporate, a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și a altor parteneri care susțin alături de noi ideea de a aduce împreună tineri care apreciază educația și performanța”, declară Ovidiu Neamțu, inițiator al programului „Creatori de viitor”.

Între liceenii selectați să ia parte la acest program regăsim medaliați la olimpiade naționale și internaționale la diverse discipline școlare, câștigători de concursuri în domeniul creației artistice, campioni naționali la diverse discipline sportive, precum și elevi cu implicare deosebită în voluntariat și în proiecte extra-școlare. Cei peste 100 de participanți, care provin din 30 de orașe ale României, urmează să petreacă 7 zile extraordinare în Capitala Europeană a Tineretului, Cluj-Napoca. Aceștia vor putea să întâlnească mentori din diverse domenii, așa cum este domnul Solomon Marcus (membru al Academiei Române), Bogdan Mursa (reprezentant al României în cadrul Microsoft Imagine Cup), Gabriel Boanță (Director Comercial Renania), Philipp Kandal (CEO Telenav), Marius Simion (fondator NLP Mania), Vlad Cosma (BCR România) sau Carmen Pungă și Mădălina Pangrate (Google Romania).

Cele 7 zile ale proiectului vor avea o agendă cu multe activități practice, competiții, dar și multă distracție. Spre exemplu, în cadrul sesiunii „IT, Tehnologie și Inovație” participanții vor putea să asculte povești de succes ale unor inovatori din aceste domenii sau vor putea să-și testeze imaginația în cadrul workshp-ului „Creative Lab” prezentat de Google. Un grup restrâns dintre participanți, cu rezultate și competențe deosebite în domeniul informaticii, vor putea să testeze inovații tehnologice așa cum sunt Google Glasses și să ia parte la „Champions United Hackathon”, eveniment pus în scenă în cadrul Arobs Transilvania Software, una dintre cele mai importante companii de IT din România. Tot în cadrul acestei sesiuni vor putea afla povestea „Green Cube”, un start-up fondat de un grup de liceeni participanți la ediția 2014 a acestui proiect, alături de unul dintre mentorii prezenți, dl. Alexandru Fărcaș, antreprenor și investitor român.
În cadrul sesiunii „Finanțe și Antreprenoriat”, oferită alături de BCR, participanții vor
afla povești de succes ale unor antreprenori tineri și se vor putea implica în sesiuni practice pe domenii ca marketing, vânzări sau inteligență financiară. Seri de board games și competiții de debate, un workshop de improvizație, concursuri sportive, vizite la cele mai interesante obiective din Cluj, o competiție cu tema “Viziunea Educației 2025” și o seară magică în care se vor premia cei mai buni dintre cei buni, completeaza cele 7 zile ale Champions United 2015.

Agenda „Champions United 2015” conține următoarele 4 arii și activități:

1. Share Future (18 – 20 iulie):
Zile dedicate unor tematici actuale și de interes: IT, Tehnologie, inovație, finanțe și antreprenoriat. Sesiunile vor fi susținute de mentori invitați (persoane cu experiență deosebită în aceste domenii).
2. Share Vision (21 – 22 iulie):
Competiția „Viziunea Educației – 2025″. Împărțiți pe echipe, liceenii participanți vor putea lucra alături de profesori și mentori la proiecte referitoare la educația viitorului. Începând cu setarea unei viziuni, stabilirea unor obiective și acțiuni strategice pe termen scurt și mediu, vor putea să-și dezolte abilități de muncă în echipă și, de ce nu, să-și aducă o contribuție activă la modul în care va arăta educația în România.
3. Share Performance (22 iulie – seara):
“Gala Performanței în educație”. Ne vom bucura alături de particpanți și invitați speciali, vom premia cei mai buni liceeni, cele mai bune echipe, și vom pune punct acestui eveniment într-un stil de sărbătoare.
4. Share Fun (17 – 21 iulie):
Parcul Iuliu Hațieganu ne oferă o multitudine de atracții. Astfel, vom organiza diverse cupe (fotbal, volei, alergare, street-ball, etc). Pe lângă acestea vom aduce pentru participanți un workshop special de imporvizație, iar serile le vom dedica competițiilor de board games sau de debate.

Despre „Creatori de viitor”:

“Creatorii de viitor” sunt tineri excepționali, selectați în fiecare comunitate pe baza unor parametri de performanță în unul din următoarele domenii:
a. Educațional (olimpici internaționali sau naționali, premianți în diverse concursuri educaționale internaționale sau naționale);
b. Cultural (câștigători de premii internaționale sau naționale în proiecte sau concursuri de teatru, muzică, dans etc).
c. Sportiv (câștigători de cupe, medalii și premii naționale și internaționale în competiții sportive diverse, atât individuale cât și de echipă);
d. Leadership școlar (punere în practică a unei idei de antreprenoriat sau implicare deosebită în voluntariat și programe sociale).

Programul a fost lansat în 2014 și a reunit până în prezent peste 80 de liceeni de top din 8 județe din România. În 2015 programul se va dezvolta pe mai multe arii (vezi http://creatorideviitor.ro/despre-noi.php), însă cel mai important proiect rămâne „Champions United”.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email