Contribuţia la sănătate pe ultimii trei ani, anulată din oficiu de Fisc

Mai mulţi contribuabili vor beneficia de anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată începând cu anul 2012 şi până în prezent, potrivit unei legi adoptate marţi prin vot final de deputaţi. Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie doar promulgată de Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial, notează avocatnet.ro.

Proiectul de lege care prevede anularea CASS pe ultimii trei ani pentru mai multe categorii de contribuabili, iniţiat şi aprobat de Guvern încă din luna februarie, a fost adoptat marţi în Camera Deputaţilor, forul decizional. Anularea CASS se va face din oficiu de către Fisc.

Conform legii aprobate marţi, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată începând cu 1 ianuarie 2012 până pe 31 ianuarie 2015 pentru şapte categorii de contribuabili: copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, ucenici sau studenţi, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului, femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia sau au avut venituri sub salariul de baza minim brut pe ţară.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email