Conflict armat între tată și fiu

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că fiul victimei, aflat sub influenţa alcoolului, a venit la locuința părinților săi împreună cu concubina lui, pretinzând că vrea să ia mai multe lucruri din casă, iar în urma discuțiilor cu tatăl său, a scos un pistol cu care l-a ameninţat și a executat un foc.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului investigaţii criminale şi ai Serviciului arme explozivi substanţe periculoase Suceava, care în urma măsurilor operative întreprinse, i-au identificat pe raza localităţii Moldovița pe agresor și pe concubina acestuia.

Cu ocazia verificărilor, în poșeta concubinei agresorului, polițiștii au identificat și ridicat un pistol confecționat artizanal de calibru 5,6 mm și 5 cartușe tip GECO, despre care femeia a declarat că aparține acestuia și a fost folosit la amenințarea tatălui său.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „uz de armă fără drept” și „amenințare”, urmând să se dispună procedural.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email