Comisarul european, Corina Crețu, în vizită la Suceava

Comisarul european va vizita, cu această ocazie, două dintre proiectele cu finanțare europeană din acest județ, respectiv proiectul de modernizare și conservare a Mănăstirii Putna și proiectul de reabilitare a Cetății de Scaun și a zonei sale de protecție. Corina Creţu va ajunge la Mănăstirea Putna la ora 11:00, iar seara, de la ora 20:00 şi până la 21:30 va vizita Cetatea de Scaun a Sucevei şi va asista la evenimentele organizate în cadrul Festivalului Medieval.
Reamintim că la Mănăstirea Putna se află în implementare un proiect european de restaurare, modernizare și conservare a patrimoniului cultural național și a infrastructurii conexe. Obiectivul general al proiectului este restaurarea, consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a Mănăstirii Putna, monument istoric aflat în patrimoniul naţional, în scopul salvării de la distrugere, a conservării moştenirii culturale şi a sporirii atractivităţii acestor obiective pentru turismul cultural. Lucrările vizează aspectele referitoare la instalațiile interioare, învelitori şi lucrări de şarpantă, refacerea aleilor pietonale de vizitare pentru turişti cu facilităţi ce permit accesul pentru persoanele cu dizabilităţi, aspecte legate de instalaţiile electrice pentru Casa Domnească și pentru chiliile din partea de sud și de nord, de instalaţii electrice exterioare și de iluminatul arhitectural de punere în evidenţă, de instalaţii electrice de degivrare, precum şi de punerea la punct a unui sistem de informare turistică pentru promovarea monumentelor istorice ale ansamblului. Termenul de finalizare al proiectului este 31 octombrie 2015, valoarea totală a acestuia fiind de 14,672 milioane de lei, din care 10,55 milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
În ceea ce priveşte proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun şi a zonei de protecţie a acesteia, acesta are o valoare de 44 de milioane de lei, din care 32,355 de milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. Proiectul a constat în intervenţii de restaurare a Cetăţii de Scaun a Sucevei, consolidarea acesteia, refacerea şi amenajarea căilor de acces către monument, în interiorul zonei de protecţie, lucrări şi dotări pentru asigurarea iluminatului interior şi exterior, a iluminatului de siguranţă precum şi a celui decorativ, dotarea cu instalaţii şi echipamente pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie, precum şi lucrări de modernizare a utilităţilor aferente obiectivului de patrimoniu: energie electrică, alimentare cu apă şi canalizare. Proiectul va fi finalizat în totalitate până la data de 31 decembrie 2015.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email