Ce plan are Vadim Tudor dacă ajunge la Cotroceni

Candidatul PRM este pregătit să decreteze starea de urgenţă în economie pentru a salva ţara de la un dezastru, relansarea economiei fiind un pilon important în planul prezidenţial al lui Vadim.

„Decretarea Stării de Urgență în Economie; verificarea, la sânge, a situației finanțelor țării, precum și relansarea economiei și crearea de locuri de muncă reale, punându-se un accent deosebit pe principalele ramuri care pot mări PIB-ul: agricultură și turismul”, se arată într-un comunicat de presă remis PSnews.ro.

Planul în materie de economie continuă prin promisiuni care aduc aminte de epoca lui Ceauşescu, absolvenţii de liceu şi facultate fiind ademeniţi cu locuri de muncă făcute prin repartiţie de către stat.

„Absolvenții liceelor, facultăților și școlilor profesionale vor primi, prin Lege, repartiții și locuri de muncă în România”, se arată în acelaşi comunicat al candidatului PRM.

Printre măsurile pe care Vadim-Tudor le are în vedere se mai află şi modificarea Constituţiei, sporirea puterilor preşedintelui prin moratoriu politic, distrugerea clanurilor mafiote sau chiar scoaterea în afara legii a formaţiunilor constituite pe criterii etnice.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email