Cardul de sănătate devine obligatoriu de la 1 septembrie

Potrivit CNAS, asigurații cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.

Asigurații care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere și vor plăti contravaloarea noului card și a cheltuielilor de distribuire prin servicii poștale, în valoare de 15,5 lei.

Până la primirea noului card de sănătate, asigurații vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.

Asigurații care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări, în care vor menționa motivele refuzului și vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru acești asigurați în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate, cu termen de valabilitate de trei luni. Adeverința nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ea va fi prezentată ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.

Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani și/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire și distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceștia vor primi cardul național de sănătate prin servicii poștale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.

Până în prezent au fost tipărite aproximativ 15 milioane de carduri, dintre care peste 300.000 de carduri după data de 1 mai 2015 (63.000 carduri duplicat și 247.000 pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat). Aproximativ 600.000 de carduri vor mai fi tipărite până la sfârșitul anului, informează CNAS.

În prezent, la casele de asigurări de sănătate se afla în jur de 300.000 carduri care așteaptă să fie ridicate de către asigurați.

Cei care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis cardul prin accesarea serviciului pus la dispoziție de CNAS la adresa www.cnas.ro sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidența cărora se află pentru verificare și, după caz, eliberarea cardului de sănătate.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email