Poposesc cu mintea la un capăt de linie, așteptând cu nerăbdare să iau primul tren ce urmează să sosească în gară. Vreau să plec departe, cât mai departe, oriunde…
În așteptarea mea vizualizez atât de mulți oameni care pleacă undeva și oameni care vin, oameni care se gândesc dacă să rămână sau dacă să plece…oricum ar fi, toți sunt niște pasageri, oamenii vin și pleacă, întotdeauna!
Foarte rar se întâmplă ca un om să rămână, să fie statornic și, dacă totuși rămâne, la un moment dat cu mintea lui, cu sufletul lui își va relua călătoria pe care a abandonat-o cândva, și va pleca! Este firesc!
Atunci este momentul când în viața ta nu mai simți la fel prezența acelui om, îl ai lângă tine și nu îl ai, te așezi seara în pat lângă el, dar el a luat demult, dinainte ca tu să te așezi acolo, trenul pentru o altă călătorie. Devii frustrat, începi să ai îndoieli, începi să îți pui o mie de întrebări, penibile de altfel! Ceea ce este de-a dreptul caraghios e că în neputința ta și tu alergi, la rândul tău, în urma unui tren. În loc să aștepți reîntoarcerea omului care este chiar acolo, chiar lângă trupul tău, chiar lângă firea ta, tu nu știi cum să mai alergi…
Iar omul tău se reîntoarce acasă și nu te mai găsește acolo. De ce? Pentru că tu ai ales, la rândul tău, să alergi… și se întâmplă zi de zi, în fiecare moment!
Suntem incapabili să așteptăm în tăcere, să stăm în tăcere… tăcerea provoacă frică… frica de propriile gânduri… de aceea preferăm să plecăm, să alergăm oriunde în altă parte. Minții îi place zgomotul, îi place să fie stăpână peste suflet și trup… cum să îi placă liniștea când asta ar însemna sfârșitul ei? Mintea este ca un program, ca un computer, nu îi poți atribui sentimente, emoții… dacă mintea ta e liniștită uneori asta se întâmplă pentru că în inima ta este liniște și inima este bună… de fiecare dată va transfera această liniște programului tău arhaic, un program moștenit de la întreaga conștiință umană, un program ce involuntar l-ai adus cu tine pe lume… Un program la care zi de zi lucrezi… să fie tot mai bun, mai performant, un program care să acumuleze cât mai multe cunoștințe posibile… și este bine pentru că ai nevoie de el, îți trebuie în această societate în care haosul se accentuează de la o zi la alta, însă, mai trebuie să se înțeleagă un lucru…
Mintea, oricât de multe informații ar acumula nu va înțelege niciodată subtilitatea unei inimi martoră a unui drum în doi, un drum care deși nu mai există, a pornit cândva din aceeași gară plină de praf, cu multe vise, promisiuni și priviri inocente aruncate într-o valiză de fier…