Apelul monarhiștilor către candidații la președinție

Iată întregul mesaj transmis de ANRM candidaților la Președinția României:

„Asociaţia Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei observă cu îngrijorare că, în tentativa lor de a câştiga voturile cât mai multor categorii din societate, inclusiv ale monarhiştilor, unii candidaţi la preşedinţie au adus în discuţie, în cadrul declaraţiilor lor de precampanie, subiectul Monarhiei Constituţionale. Considerăm că abordarea chestiunii restaurării Monarhiei în cadrul precampaniei şi campaniei electorale pentru instituţia fundamentală a statului republican este total nepotrivită şi facem apel către toţi candidaţii să renunţe la a se mai referi la acest subiect, care nu are legătură cu aceste alegeri şi cu calitatea lor potenţială de Preşedinte al României.

În primul rând, prin atribuţiile sale constituţionale, Preşedintele nu poate determina declanşarea procedurii de revizuire a Constituţiei sau de adoptare a unei noi Constituţii, fără de care nu se poate realiza repunerea Monarhiei în drepturile de care a fost samavolnic lipsită prin lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 şi refacerea legăturii sacre dintre Poporul Român şi Regele său. Parlamentul, împreună cu societatea civilă şi cu societatea noastră în general, este instituţia chemată să îndeplinească acest act istoric. Preşedintele poate într-adevăr convoca un referendum, dar, în lipsa unui acord naţional cel puţin la scara celui din momentul istoric 1866, un astfel de referendum ar rămâne literă moartă, aşa cum o demonstrează din plin referendumul din anul 2009. Or, Monarhia, instituţia cea mai meritorie din întreaga istorie a poporului nostru, trebuie să rămână în afara oricăror jocuri politice de moment şi nu trebuie să devină obiectul unor demersuri fără finalitate.

Pe de altă parte, Monarhia, mai mult decât orice altă instituţie din România, reprezintă un element unificator. Regele este al tuturor cetăţenilor români, indiferent de sex, rasă, etnie, origine socială, credinţă religioasă şi orice alte criterii, inclusiv opiniile politice. Mai mult, Regele este un adevărat arbitru şi mediator, ceea ce Preşedintele nu va putea fi, de fapt, niciodată, chiar dacă asta îi pretinde Constituţia. Experienţa ultimului sfert de secol de democraţie imperfectă ne arată că, dintre toate procesele electorale, alegerile prezidenţiale sunt cele mai disputate şi generează cel mai mult scandal pe scena publică. Nu o dată ele au determinat polarizări accentuate ale societăţii româneşti, în care dezbaterea ideologică şi de politici concrete s-a pierdut într-un haos al atacurilor la persoană şi al loviturilor propagandistice mizerabile. Monarhia nu trebuie târâtă în această retorică a dezbinării, ea nu trebuie să devină argument pentru captarea sau, dimpotrivă, pentru pierderea unor voturi de către un candidat sau altul.

Prin urmare, îi îndemnăm pe candidaţi să se concentreze pe acele subiecte care ţin cu adevărat de competenţa Preşedintelui, să propună electoratului viziuni de ţară, dacă au aşa ceva, şi să înţeleagă că anumite lucruri sunt deasupra alegerilor din noiembrie şi chiar a mandatului de cinci ani pentru care unul dintre ei va fi ales. Astfel de lucruri, Monarhia în primul rând, ţin de istoria mare, o istorie în care poate doar unii dintre ei vor rămâne cu adevărat.”

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email