Amenințări fără precedent ale lui Voiculescu către Daniel Constantin, ”copilul său de suflet”

ministrul-Agriculturii-Daniel-Constantin

Dacă sentimentele pentru Traian Băsescu, Elena Udrea sau Monica Macovei nu sunt tocmai o surpriză, aceștia fiind amenințați cu pușcăria de către Dan Voiculescu, surpriza apare când vorbim de poziția fondatorului PC față de ”copilul său de suflet”, Daniel Constantin.

”În general, m-am simţit bine (n.r.: referindu-se la 2014).

2014 a fost un an greu în care am trăit:
– apogeul luptei mele politice cu Băsescu Traian,
– atacurile perfide venite din partea E Udrea şi M Macovei,
lipsa de conştiinţă a lui Emilian Eva, Daniel Constantin şi Camelia Bogdan.

Nu este deloc uşor, credeţi-mă, să te lupţi de unul singur, fără compromisuri, până la capăt, cu toţi cei de mai sus şi cu instituţiile influenţate de ei.

Adevărul este că în orice luptă îţi asumi riscuri în numele principiilor pe care le aperi.

Am pierdut, temporar, libertatea de mişcare dar mi-am păstrat onoarea, demnitatea, respectul şi curajul.

Anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecaţi de Dumnezeu, dar şi de justiţie. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu acoliţii lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiţia să facă dreptate”, este mesajul publicat de Dan Voiculescu pe blogul personal.

Fostul patron al grupului Intact a povestit și cum a petrecut noaptea de Revelion.

„Aseară am urmărit programele TV ale Antenei 1 și Antenei 3, am ascultat Radio Romantic. N-am cuvinte să vă explic ce alinare, ce mândrie, ce satisfacție am avut realizând cât de mult s-au deschis acești nuferi ai maturității mele. Să reziști peste 20 de ani într-o competiție acerbă și, de multe ori, nedreaptă, este înălțător. Am avut totuși timp și pentru o introspecție. În general, m-am simțit bine”, a precizat Voiculescu.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email