Accident produs de un bărbat de 29 de ani care nu deținea permis de conducere

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că marți, 16 septembrie, un bărbat de 29 ani, din comuna Poieni-Solca, fără a poseda permis de conducere, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate, pe DN 17,  în interiorul localităţii Bucşoaia, pe fondul oboselii, a pierdut controlul asupra direcţiei, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara, condusă regulamentar de un bărbat de 45 ani, din municipiul Botoşani.

La sosirea echipajului de poliţie rutieră, la faţa locului au fost identificate cele două autovehicule și conducătorul auto de 45 de ani, care a declarat că nu a suferit leziuni corporale în urma accidentului rutier, refuzând prezența un echipaj medical pentru investigații. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au procedat la soluţionarea evenimentului rutier ca şi un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, efectuându-se şi verificări pentru identificarea celuilalt conducător auto implicat în eveniment.

Ulterior, la 18 septembrie, bărbatul de 45 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei oraşului Gura Humorului , unde a depus o plângere faţă de şoferul de 29 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, afirmând faptul că,  întrucât nu s-a simțit bine  după accident, s-a prezentat la spital, iar în urma consultului medical, necesită pentru vindecare 10-15 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, în aceeași zi, la sediul poliţiei s-au prezentat bărbatul de 29 de ani şi proprietarul celeilalte maşinii, care au confirmat implicarea în evenimentul rutier, motivând faptul că au fugit de la faţa locului, întrucât le-a fost frică să nu fie agresaţi de cei prezenţi la fața locului. Întrucât, conducătorul nu a putut prezenta nici documentele personale şi nici cele ale autovehiculului condus, motivând faptul că sunt pierdute, în cauză se efectuează cercetări în vederea clarificării situaţiei.

Totodată, s-a procedat la verificarea în baza de date a posesorilor de permise de conducere eliberate de autorităţile române, constatându-se faptul că bărbatul de 29 de ani nu deţine permis de conducere pentru nici un fel de categorie auto.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email