140 de mii de suceaveni au votat până la ora 13:00

Conform datelor prezentate de Biroul Electoral Județean, prezența la vot în județul Suceava a fost de 24,22%, adică aproximativ 140.655 alegători, la ora 13:00. Comparând datele din acest an de la alegerile prezidențiale cu același exercițiu de vot din anul 2009, constatăm faptul că sucevenii au fost mari harnici decât atunci. Din numărul total al alegătorilor 129.527 au votat pe listele permanente, 10.574 pe listele suplimentare și 554 cu urna mobila.

La nivel național, până la ora 13.00, potrivit datelor preliminare actualizate privind prezența la vot centralizate la BEC, în primul tur prezența este de 20,78%. În 2009 în turul II la aceeași oră votaseră 24,01% dintre alegători.

La alegerile europarlamentare în 2014 s-au prezentat 10,95% dintre alegătorii suceveni, până la ora 13:00.

Județe fruntașe la acest scrutin sunt Ilfov (32,17%), Olt (31,67%), Teleorman (31,10%), Constanţa (30,99), Dâmboviţa (30,83%).

În 2009, cea mai mare prezență s-a înregistrat în Dâmbovița – 32,2%, Teleorman – 31,66% și Mehedinți – 31,45%. Cea mai slabă prezență, în 2009, la ora 13.00, a fost în Covasna – 13,56%, Harghita – 13,93% și Satu Mare – 16,36%.

Județe codașe sunt  Harghita (18,43%), Covasna (19,01%), Satu Mare (21,49%), Mureș (22,91%), Maramureș (22,94%).

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email