Victor Ponta, replică pentru profesorii și polițiștii care vor salarii mai mari

“Atunci când a fost vorba despre măririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, când avem posibilitatea, prin economii în sistem, cred că aşa este corect faţă de medici. În rest, toată lumea îşi doreşte un salariu mai mare. Deocamdată se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care îi avem, putem să majorăm pentru medici aşa cum anul trecut am făcut pentru profesori. Când se poate, se poate”, a spus Victor Ponta la România TV.

Premierul Victor Ponta a anuntaţ, marţi, la finalul discuţiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

“Putem de la 1 octombrie să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul medical”, a spus Ponta, precizând că vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autoriăţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email