Victor Ponta, preferatul sucevenilor

Cel mai mare scor obținut de Victor Ponta a fost la Drăgușeni, respectiv 71,46%, urmat de Forăști cu 71,09% și Zamostea cu 70,65%. Procente de peste 60% a mai obținut în comunele Ciprian Porumbescu, Preutești, Mălin, Zvoriștea, Valea Moldovei, Râșca, Boroaia, Baia, Burla, Hârtop, Vadu Moldovei, Dolhasca, Dolhești, Cornu Luncii, Ostra, Bogdănești, Putna, Berchișești, Poieni-Solca, Fântâna Mare, Siminicea și Drăgoiești.

Cifrele reflectă indubitabil că alesul sucevenilor este Victor Ponta. Trebuie remarcat că locuitorii din zonele Fălticeni, Siret, Vatra Dornei au decis că cel mai potrivit președinte al României pentru următorii 5 ani este șeful PSD-ului.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a câștigat simpatia în trei municipii, trei orașe noi și în 26 de comune, cele mai multe fiind din zona de munte a județului.

Iohannis a fost ales în Câmpulung de 42,85% dintre cetățeni, dar diferența față de Victor Ponta este de doar 10 procente, ținând cont că acolo a avut loc cel mai mare miting electoral, unde au fost prezenți o mie de simpatizanți, da, ați auzit bine o mie, iar comentariile sunt de prisos.

În Suceava, decalajul dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta este de 2 procente, în favoarea primului. La Rădăuți, orașul în care primarul este „puțin” reținut, candidatul dreptei a scos 36,11%, iar Victor Ponta 34, 55%.

Dintre orașele noi, cu primari PSD, Iohannis a obținut un scor bun în Cajvana, Milișăuți și Frasin. Candidatul ACL a obținut procente de peste 50% în Sadova, Straja, Cârlibaba, Ciocănești, Mănăstirea Humorului, Moldovița, Frumosu, Fundu Moldovei, Slatina, Dorna Candreni, Botoșana și Izvoarele Sucevei. Doar la Vatra Moldoviței un alt candidat în afara celor doi a scos un scor mai bun. Elena Udrea a fost votată de 556 de alegători.

Dintre cei 14 candidați, printre cei care s-au făcut de râs în județul Suceava se numără Teodor Meleșcanu, fost șef SIE, acesta neobținând niciun vot în comunele Cârlibaba, Ciprian Porumbescu, Poiana Stampei și Volovăț.

Locul trei a fost câștigat de Elena Udrea, dar la mare diferență de primii doi. Candidata PMP a obținut 5,70%, un scor rușinos după numărul mare de bannere care pot fi observate în întregul județ. Ne întrebăm cât ar fi obținut PMP cu Cristian Diaconescu, un candidat mult mai integru decât Elena Udrea.

Pe locul patru, în opțiunile sucevenilor s-a clasat fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, care a obținut cele mai multe voturi în Gura Humorului și Siret. El a strâns 4,72% din voturi.

Se pare că e egal cu zero faptul că secretarul general al PDL și un redutabil organizator al campaniilor electorale, respectiv Gheorghe Flutur, conduce barca noului PNL, acest lucru îi lasă pe suceveni rece. La Ioan Bălan în colegiu, votul politic nu prea a fost, singura localitate care s-a remarcat fiind Ipoteștiul, unde Iohannis a scos 48, 41%, iar Victor Ponta 29, 76%. În rest, Victor Ponta a câștigat zdrobindu-l pe Iohannis, un exemplu fiind Pătrăuțiul.

Conform situaţiei oficiale prezentate de Biroul Electoral Judeţean, în judeţul Suceava au votat 282.708 alegători, adică 48,69% din sucevenii cu drept de vot. Pe liste suplimentare au votat 20.446 alegători, iar cu urna mobilă 1.416. Numărul voturilor nule a fost de 7.431.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email