Victor Ponta devoalează jocul pentru putere dintre două instituții-cheie din România

Premierul Victor Ponta susține că în acest moment există un joc de putere între Parlament și DNA și ambele părți au de pierdut din acest joc. Ponta susține că, în România, măsura arestului preventiv a devenit o regulă, în timp ce în „țările civilizate” este o excepție.

„Eu mi-am făcut datoria și mi-o fac de fiecare dată să explic la Bruxelles să nu se lase păcăliți de propaganda din România și anume: orice parlamentar din România poate fi cercetat, anchetat, trimis în judecată, judecat, condamnat și încarcerat fără niciun fel de imunitate.

De multe ori, oamenii fac ochii mari pentru că, dacă se iau după ce apare în vreo știre sau ce le spune doamna Macovei, își închipuie cine știe ce și le spun de fiecare dată: ‘Nu, nu-i adevărat, rețineți: orice parlamentar din România…’. Singurul lucru pentru care se cere autorizarea Parlamentului este partea de arestare preventivă. Din 29 de cereri în ultimul an, cred că 22 sau 23 au fost aprobate și șase respinse.

Poate că și faptul că la noi regula a devenit să arestăm preventiv, când ar trebui să fie o excepție, în toate țările civilizate este o excepție, poate că și asta trebuie să dea de gândit. Dar nu are nicio legătură cu… Eu cred că este, de fapt, așa un joc de putere între DNA și Parlament cine-i mai puternic și cred că au de pierdut și unii și alții din acest joc”, a declarat Victor Ponta în interviul acordat agerpres.ro.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email