Victime dintr-un accident, la Spitalul Județean Suceava

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 03.30, pe DC 37 din comuna Dărmănești, un tânăr de 23 ani, din localitate, aflat sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoturismul în apropierea locuinţei sale, a pierdut controlul și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, ce necesită 35 – 40 zile îngrijiri medicale și rănirea ușoară a unei tinere de 21 de ani din localitate, pasageră în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital, i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email