Un politician PMP lansează acuzații grave la adresa lui Cătălin Predoiu

Radu Cristescu, membru PMP, a făcut publice documentele care arată că Predoiu este cercetat într-un dosar în care a fost disjuns din Gala Bute.

Redăm mai jos mesajul complet publicat de Cristescu pe pagina sa de Facebook:

„În ultimele două luni, mi-am exprimat o opinie pertinentă cu privire la „premierul din/în umbră” al României – Cătălin Predoiu. În tot acest timp am fost întrebat de documente. Iată că au apărut și documentele: Cătălin Predoiu este cercetat într-un dosar care a fost disjuns din Gala Bute!

Sunt de acord ca Victor Viorel Ponta nu trebuie să mai ocupe funcția de prim ministru, dar acest lucru trebuie să se realizeze democratic și cu o alternativă în folosul românilor.

Mi-e greu să înțeleg logica lucrurilor: înlocuim un premier penal cu unul la fel de penal sau poate mai penal?

De asemenea, oare Parchetul lucrează cu jumate de măsură?

Sper ca Președintele Klaus Iohannis să se fi lecuit cu ocazia asta și să renunțe la „Predoiul meu”…”

De asemenea, Psnews.ro a scris despre problemele lui Cătălin Predoiu cu justiția încă din luna mai, când DNA ne-a oferit mai multe lămuriri cu privire la această situație.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email