Udrea iese la atac: „Îi voi arăta cum este să fii bătut de o femeie”

„Avem doi candidați, potrivit sondajelor, pe locul unu și doi, care sunt în scădere. Eu am intrat ultima în cursă și sunt în creștere. Am 10-12%, în timp ce domnul Victor Ponta și candidatul ACL sunt în scădere. Am convingerea că voi câștiga alegerile. După ce depășesc turul 1 sunt sigură că voi câștiga. Pe Victor Ponta îl voi învinge cu ușurință. Va vedea cum e să fii bătut de o femeie”, a spus Elena Udrea la EuropaFM.

În cazul în care candidatul PMP nu va ajunge în turul II, aceasta îl va susține pe Klaus Iohannis doar dacă prezidențiabilul ACL își va asuma câteva lucruri.

„În situația asta este evident că nu pe Victor Ponta, dar pentru a putea să spun cu gura mea: susțineți ACL, domnul Iohannis trebuie să facă câteva lucruri. El trebuie să își asume niște lucruri din trecut”, a mai spus Udrea.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email