Trăsnet cu repetiție

Afiu0219 Colibri
Cristian și Roxana Zlavoc, inimoșii proprietari ai Pub-ului Km0, par să fi descoperit o soluție pentru a aduce în micul local nume mari ale folkului românesc, nume altfel obișnuite cu scene mari aflate în săli și mai mari. Cred însă că de data asta s-au autodepășit organizând în cocheta sală din mijlocul orașului un recital de o asemenea valoare și, pentru a nu știu câta oară, mă văd silit să mă întreb ce-i lipsește Sucevei?
Pasărea Colibri este o întruchipare a spiritului folk, o baladă perpetuă a tinereții, a muzicii și poeziei dar, mai presus de orice, este o comemorare a celui care a fost Florian Moțu Pitiș. Spectacolele trupei, indiferent de compoziție, au demonstrat că, oricare ar fi vârsta celor care participă la ele, au calitatea de a nivela publicul într-o stare de tinerețe sufletească. Cântecele din repertoriul trupei reprezintă o vreme a spiritului liber având în ele o tinerețe veșnică, de Shambala, pe care o revarsă în sală.
Pentru ca această ocazie să poată exista, frumosul public de la Km0 a acceptat ca pe durata spectacolului să nu se fumeze ba chiar, entuziasmul și cererea de bilete fiind mult mai mare decât capacitatea localului, să-i motiveze pe organizatori să organizeze un al doilea spectacol luni. Știm cu toții cât de ocupați sunt cei 4 componeți ai trupei dar, altă minune, ei au acceptat acest bis complet pentru a mulțumi astfel celor care îi iubesc peste vreme.
Se spune că tăsnetul nu lovește niciodată de două ori în același loc dar iată că, dacă trăsnetul se numește Pasărea Colibri iar locul, Km0, se poate. Condițiile climatice chiar nu contează atâta vreme cât publicul este atât de vijelios încât să stârnească asemenea pasiuni.
Facebook
WhatsApp
Twitter
Email