Tătar respinge acuzațiile lansate de Balan

Nistor Tătar a precizat într-un comunicat de presă că vina pentru situaţia în care se află Primăria Rădăuţi, aparţine în exclusivitate organizaţiei PDL Rădăuţi şi a preşedintelui acesteia, Aurel Olărean.

„Domnul deputat Ioan Balan îşi aminteşte de electorat numai când este în opoziţie şi doreşte să păcălească electoratul pentru a ajunge la putere. Cred că electoratul rădăuţean nu a uitat de dezastrul adus de primarul PDL Aurel Olărean împreună cu consilierii acestui partid unde aveau majoritate în mandatul 2008 – 2012, cât şi în mandatul 2012 – 2016, şi nici de dezastrul adus ţării de guvernarea Boc şi PDL”, a spus liderul PSD Rădăuţi.

El a ţinut să sublinieze faptul că situaţia în care se află în momentul de faţă municipiul Rădăuţi se datorează primarului şi consilierilor locali ai PDL.

„Nu cred că nu cunoaşteţi faptul că dizolvarea Consiliului Local aparţine Organizaţiei PDL Rădăuţi, în prezent PNL, consilierilor locali ai PDL, care în loc să se prezinte la şedinţe stăteau în biroul primarului Aurel Olărean având cafeaua în faţă, iar consilierii PSD, care nu aveau majoritate îi aşteptau în sala de şedinţe. Şi atenţie, şedinţele au fost convocate prin dispoziţia primarului Aurel Olarean, fost membru al PDL”, i-a transmis Nistor Tătar deputatului Ioan Balan.

Nistor Tatar a precizat că într-adevăr pentru rădăuţenii care plătesc taxe şi impozite sunt foarte mari probleme, în special pentru obţinerea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construcţie. Tatar a subliniat însă că locuitorii acestui municipiu trebuie să ştie că din taxele şi impozitele plătite în ultimii şapte ani „dezastruoşi pentru ei” o parte din bani au ajuns şi în indemnizaţiile de şedinţe ale Consiliului Local, dar şi în salariul primarului Aurel Olărean, „care făcea câte două – trei croaziere pe an”.

„Vă rog domnule deputat să nu aruncaţi vina pe organizaţia PSD Rădăuţi pentru dezastrul şi necazul rădăuţenilor, deoarece ele au fost create în exclusivitate de organizaţia PDL Rădăuţi, împreună cu preşedintele de atunci, Aurel Olărean, şi de organizaţia judeţeană condusă de domnul Gheorghe Flutur şi de dumneavoastră, care aţi tolerat aceste lucruri”, a mai declarat Nistor Tatar.

El a amintit şi de faptul că la ultimele trei controale realizate la Primăria Rădăuţi, Curtea de Conturi Suceava a întocmit rapoarte de control care au în total sute de pagini, fiind imputate Primăriei câteva miliarde de lei vechi pentru lucrări ilegal executate.

„De când a fost blocată activitatea de la Primăria Rădăuţi nu am văzut urmă de PDL sau PNL pentru a încerca o colaborare necesară deblocării situaţiei create rădăuţenilor. Unde sunt foştii consilieri PDL – PNL şi cei doi co-preşedinţi. Mai existaţi în municipiul Rădăuţi?”, a încheiat Nistor Tatar.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email