Steliana Miron

Activitatea politicienilor poate fi contorizată cel mai bine în campaniile electorale. Astfel de momente sunt cele mai prielnice pentru aceștia să se facă remarcați, să facă promisiuni, să cerșească, în definitiv. CUCONUL VOSTRU, al sucevenilor, s-a făcut remarcat tocmai prin faptul că este un altfel de politician.

Senatoarea Steliana Vasilica Miron, numită și senatoarea sexy, este de departe și sexy, și politician, și senator care își face treaba. Spuneam că mulți politicieni se fac remarcați în cadrul campaniilor electorale. Dacă ați urmărit activitatea dumneaei, sigur ați observat că are cele mai multe interpelări, atât în plen, cât și la adresa prim-ministrului. Oricum, interpelările ca interpelările, însă modul de a trata situațiile din țară ne-a atras atenția și ne-a făcut să o propun pentru titlul de CUCONUL VOSTRU.

Aș vrea să iau ca exemplu ultima interpelare a senatoarei Steliana Miron la adresa prim-ministrului. Aceasta vorbea despre faptul că două treimi dintre români fac eforturi disperate să-și achite facturile la energie electrică și gaz, în condițiile în care furnizorii acestor servicii habar nu au să explice algoritmul de calcul al acestor facturi. Cu toate acestea, noi, consumatorii, suntem obligați să achităm ce ni se facturează, iar instituțiile statului nu fac nimic în această privință.

Conform senatoarei, românii trăiesc o dramă în acest moment. Acest lucru nu este o noutate, însă elementul nou este faptul că, în sfârșit, un politician sucevean face toate demersurile pe care le are la îndemână pentru a-i ajuta pe cei care l-au ales. Continua doamna senator cu o expresie care este ruptă din realitate. „După epoca fierului vechi, unde România a fost vândută la kilogram, astăzi românii sunt doar o cantitate numerică în statisticile altora”. Punct ochit, punct lovit, doamnă senator. Nu degeaba se spune că România este cea mai bogată țară, pentru că este singura din care s-a furat dintotdeauna, și încă se mai fură. Acum se fură din buzunarele goale ale românilor tot mai săraci și din singurul lucru care ne-a mai rămas nouă ca popor: ne fură și speranța.

Pentru activitatea din Senatul României, pentru că își dă interesul pentru oamenii din România, pentru că nu a uitat istoria unui popor, pentru că a demonstrat că un poilitician tânăr nu este neapărat și un politician neexperimentat, pentru aceste lucruri redacția televiziunii SuceavaL!VE o nominalizează pe Steliana Miron CUCONUL VOSTRU, al sucevenilor.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email